3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

FENOMEN UNIC ÎN ROMÂNIA: Sărbătoarea ,,Schimbarea la Faţă” şi Piramida Energetică din Ceahlău!

Alte Știri

În fiecare an, în dimineaţa zilei de 6 august, pe muntele Ceahlău are loc un fenomen unic. Astfel, la răsăritul soarelui umbrele masivelor Toaca, Piatra Ciobanului şi Panaghia descriu o hologramă naturală de forma unei piramide.

Întregul proces optic, supranumit şi ,,Umbra Piramidei”, facilitat de condiţiile meteorologice ale climatului alpin favorabile, durează aproape 80 de minute. Văzând acest fenomen, oricine ar fi tentat să creadă că Ceahlăul este tot una cu străvechiul munte sacru al dacilor- Kogaionul. În toate culturile lumii (muntele Meru în India, muntee Fuji Yama, în Japonia, muntele Potala, în Tibet, munţii Sinai şi Golgota, în Israel s.a.m.d), muntele joacă un rol primordial, având dublă natură fizică dar mai ales spirituală.

În spaţiul nostru ontologic avem cuvântul “Baba” (ex. legenda Babei Dochia), întâlnindu-se astfel de oronime în masivele muntoase Ceahlău, Bucegi s.a.m.d. În ceea ce priveşte Kogaionul din Ceahlău, acesta a fost pentru prima dată descris de către eruditul Dimitrie Cantemir în a sa ,,Descriptio Moldaviae”, din anul 1714, făcând cunoscută legenda Babei Dochia şi a celor 20 de oi albe, ce reprezintã Echinocţiul de primăvară la data de 21 martie. Există, de asemenea, o legătură energetică între Muntele Meru (India) şi leagănul spiritualităţii dacice- Kogaionul.

Una din abordările curajoase de a explica din punct de vedere semantic cuvântul Kogaion, se referă la asocierea Kogaionului cu însăşi originea omului- supremă creaţie a lui Dumnezeu: Ko- are semnificaţia aluatului, a plămădirii întocmai ca a lutului din care a fost făcut omul (Geneza, 2.4). Numele vechi al muntelui Ceahlău este Pion (Peon). Interesantă este etimologica acestui oronim şi faptul că aceasta îşi are originea tot în lumea Egiptului antic, în care cuvântul Pi are semnificaţia cuvântului casă, iar cuvântul on semnifică coloană (stâlp) sau cum am arătat mai sus este expresia unei entităţi divine. Astfel avem denumirea de Pion sau Casa Coloanei, în care Casa o asociem cu vârful Toaca, iar Coloana cu vârful Panaghia.

Izvoare etnografice, atestarea continuităţii tradiţiilor pe muntele Ceahlău

Nu întâmplător balada Mioriţa a circulat milenar în comunitatea din zona muntelui Ceahlău, de altfel aceasta a fost culeasă de Vasile Alecsandri în anul 1842 de la un baci pe numele său Udrea. Balada Mioriţa, deşi nedatată din punct de vedere istoric rămâne un document alegoric autentic, construcţia sa imbină armonios elemente ce aparţin ciclului vieţii, al planului existenţial (Brazi şi păltinaşi/I-am avut nuntaşi), cu elementele celeste (Soarele şi Luna/Mi-au ţinut cununa). De altfel, data de 6 august marchează şi aşa numită zi a urcatului pe munte, o străveche tradiţie românească, ce face trecerea de la retragerea solitară, cu scopul de a parcurge încă o etapă evolutivă, în dobândirea cunoaşterii spirituale a celor chemaţi, a urcării unei trepte iniţiatice, la una din preocupările ancestrale ale poporului român- pastoritul şi transhumanţa.

Piramida energetică din Ceahlău

Umbra piramidală, spaţială sau holografică – iată doar câteva din denumirile date fenomenului care se produce pe muntele Ceahlău, în ziua de atunci când creştinii ortodocşi sărbătoresc  „Schimbarea la Faţă”. Cei care vor să urmărească pe viu această minune a naturii trebuie să îndeplinească două condiţii: să se trezească dis-de-dimineaţă (ori să înnopteze sus pe munte) şi să fie înainte de răsărit pe vârful Toaca (1.904 m).

O altă condiţie, capriciu al naturii care joacă feste deseori, este ca linia orizontului spre est să nu fie blurată de plafonul de nori în momentul în care soarele îşi face apariţia. Pietreanul Mihai Marin, pasionat de fotografie şi de fenomenul piramidei de pe Ceahlăul, a studiat şi a imortalizat de aproape 15 de ani ceea ce se întâmplă timp de aproximativ 80 de minute în dimineţile de pe 6 august.

Este o compunere de minimum patru umbre. Vârful Toaca are formă de piramidă regulată cu baza un pătrat, iar sub acţiunea razelor solare dinspre est, are o umbră în formă de triunghi isoscel. Stânca Piatra Ciobanului, fiind mai mică şi mai joasă, face altă umbră, prelungă. La fel, Piatra Vulcanului şi Panaghia. Peste toate se suprapune lumina ce trece prin şaua muntelui. Pe 6 august, dimineaţa, datorită poziţiei soarelui, toate umbrele se unesc la vârf şi se creează o imagine magnifică tridimensională, ca holograma unei piramide”, spune Mihai Marin.

Cu alte cuvinte, suprapunerea perfectă a vârfului umbrelor nu se întâmplă decât atunci când soarele răsare dintr-o anumită poziţie.

Muntele Ceahlău este plin de sacralitate prin faptul că, de-a lungul timpului, oamenii l-au asociat cu Olimpul Moldovei, dar şi cu istoria precreştină. Se zicea că Zamolxe, zeul dacilor ar fi sălăşluit pe acest munte”, spune Constantin Andraş, şeful serviciului de pază din Parcul Naţional Ceahlău.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie