Săptămâna trecută a fost prezent în Argeş, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Motivul vizitei a fost legat de înfiinţarea primului consorţiu tehnic şcolar, realizat printr-un parteneriat între Uzina Dacia Renault şi Grupul Şcolar de Construcţii Maşini Mioveni. Practic, elevii de la grupul profesional vor face practică în uzină încă din timpul studiilor şi vor beneficia şi de sprijinul specialiştilor de la Dacia în formarea profesională, urmând ca ulterior, după ce vor absolvi, să fie angajaţi direct în cadrul uzinei. La Mioveni, s-au pus astfel, din nou, bazele unui colaborări care să învie învăţământul liceal în domeniul construcţiilor de maşini din judeţul nostru. Dacia a donat liceului de la Colibaşi, două maşini care să fie folosite ca suport tehnic pentru cursuri. La eveniment, alături de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie s-a aflat preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, prefectul Mihai Oprescu, Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni, conducerea Uzinei Dacia dar şi conducerea sindicatului de la Dacia, deputaţii Simona Bucura Oprescu, Mircea Drăghici, Gheorghe Marin şi senatorul Şerban Valeca.
Nicolas Maure: Vrem ca liceul să-şi adapteze programa nevoilor noastre!
Nicolas Maure, director general Dacia cu această ocazie a reînnoit colaborarea dintre Dacia şi liceul tehnologic donând două maşini astfel încât să existe suport tehnic pentru formările din cadrul liceului. ,,Ceea ce ne dorim este să avem competenţele potrivite pentru momentul potrivit în funcţie de evoluţia tehnologiei, atât pe partea de produse, cât şi pe partea de procese şi ca liceul să ne ajute în obţinerea acestor competenţe adaptându-şi programa nevoilor noastre. În cadrul întâlnirii pe care am avut-o am discutat despre cum am putea consolida cooperarea dintre liceu – pe de o parte – Inspectorat şi Minister – pe de altă parte – dar şi companie astfel încât să consolidăm sistemul de învăţământ, sistemul de competenţe care se poate obţine aici pentru ca mai apoi ele să fie folosite de către angajator. Trebuie să construim împreună parcursul de învăţământ şi traiectoria liceenilor, iar acest lucru trebuie făcut – după cum spuneam – între companie şi liceu“, a mai declarat Nicolas Maure.
Remus Pricopie: Proiectul a pornit din biroul conducerii CJ Argeş
Remus Pricopie, ministrul Educaţiei a promis la Mioveni că se va reîntoarce cu creionul în mână pentru a pune pe hârtie, un acord cadru pe o durată mai lungă de timp care să permită fabricii să participe la procesul de educaţie în special pe zona de formare practică.
,,Trebuie să revedem ce se întâmplă cu şcolile postliceale, dacă nu cumva trebuie să modernizăm aceste şcoli postliceale, să reînfiinţăm aşa cum erau pe vremuri şcolile de maiştri. Cred că potrivit ar fi astăzi să le spunem colegii tehnologice non-universitare, deci nu colegii universitare. După discuţiile de astăzi am stabilit că vom reveni aici pentru încă o discuţie – de data aceasta cu creionul şi cu hârtia – să vedem cum putem să construim un acord de colaborare între fabrică, pe de o parte, şcoală, liceul şi Inspectoratul Şcolar, respectiv Ministerul Educaţiei, un acord cadru pe o durată mai lungă de timp care să permită fabricii să participe la procesul de educaţie în special pe zona de formare practică. Şi administraţia locală are un rol important pentru că nu poţi să faci şcoală fără administraţia locală. Şcoala nu este izolată de tot ceea ce se întâmplă. Şcoala trebuie să fie ancorată în realitate şi evident că primăria şi Consiliul Judeţean reprezintă cele mai importante instituţii ale unei comunităţi. Trebuie precizat că prima discuţie despre înfiinţarea acestei şcoli a pornit din biroul conducerii Consiliului Judeţean Argeş“, a mai declarat ministrul Remus Pricopie.
Ion Georgescu: În Mioveni lucrurile se vor mişca mult mai bine
Ion Georgescu, primarul Mioveniului este convins că abia din toamnă se vor vedea rezultatele întâlnirii dintre ministrul Educaţiei Remus Pricopie şi conducerea Uzinei Dacia. Automobilul românesc este cea mai mare platformă industrială, cercetarea este a doua şi în Mioveni lucrurile, uşor-uşor, se vor mişca mult mai bine decât înainte.
Florin Tecău: Elevii vor primi burse şi vor face practică în Uzină
Florin Tecău, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş a declarat că va crea la Dacia primul consorţiu tehnic şcolar. Preşedintele mai speră într-o colaborare foarte bună cu Uzina Dacia pentru că reprezintă un lider de piaţă, şi acesta se poate menţine dacă are o forţă de muncă foarte bine instruită. ,,Lucrul acesta sper să se întâmple la Grupul Şcolar Construcţii de Maşini Mioveni. Este foarte important de precizat că elevii care vor urma cursurile acestui consorţiu şcolar vor primi burse şi vor face practică în cadrul Uzinei. Consiliul Judeţean Argeş are în proiect înfiinţarea unor astfel de şcoli profesionale şi tehnice şi în alte localităţi din judeţ şi pe alte domenii industriale dar şi agricole“, a mai declarat Florin Tecău.
Remus Pricopie: „Mă bucur că două cadre didactice candidează”
Referitor la rolul şi importanţa pe care o are Consiliul Judeţean în realizarea acestor proiecte, ministrul Remus Pricopie a precizat: „Sunt fericit că două cadre didactice candidează aici în judeţul Argeş, şi mă refer la preşedintele Florin Tecău ce candidează pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi la Gabriela Zoană pentru Parlamentul European”, a mai adăugat ministrul Remus Pricopie.
Premierea copiilor care au câştigat „CUPA ABILITĂŢII”
Ministrul Educaţie a mers apoi la Curtea de Argeş unde la iniţiativa deputatului Mircea Drăghici a premiat copii care au câştigat “CUPA ABILITĂŢII”, competiţie sportivă dedicată copiilor cu dizabilităţi. Premianţii acestui concurs sportiv vor vizita în perioada următoare şi Ministerul Educaţie, invitaţia venind chiar din partea ministrului.