5.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Politicienii nu au lipsit de la ziua asistenţilor medicali argeşeni

Alte Știri

Timp de o săptămână asistenţii medicali din Argeş au sărbătorit ziua lor, în perioada 12-16 mai, când a avut loc deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii a Conferinţei Judeţene „Zilele Asistentului Medical Argeşean”, eveniment dedicat sănătăţii, ce a avut ca organizatori Consiliul Judeţean Argeş şi Ordinul Asistenţilor Medicali Argeş, iar ca parteneri Universitatea din Piteşti. Deschiderea seriei de manifestări ştiinţifice a debutat la Piteşti, la teatrul Al. Davila, după care au urmat conferinţe la Curtea de Argeş, Câmpulung şi Mioveni. De ziua lor, asistenţii medicali s-au bucurat de mesajele mobilizatoare ale liderilor celor două instituţii organizatoare, preşedintele interimar al CJ, Florin Tecău, respectiv preşedintele filialei judeţene a OAMGMAMR, Estera Ambruş, dar şi ale partenerilor şi invitaţilor. Conferinţa Judeţeană a fost dedicată Zilei Internaţionale a Asistenţilor Medicali (12 mai), având, la propunerea ICN, tema: „Asistenţii medicali – o forţă pentru schimbare, o resursă vitală pentru sănătate”. Vrem un sistem performant”.

400 de asistenţi prezenţi la Câmpulung

Evenimentul a fost marcat şi la Câmpulung unde peste 400 de asistenţi medicali au umplut sala Casei de Cultură C.D Aricescu. Acestora li s-au alăturat preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, primarul Călin Andrei, deputatul Gheorghe Marin, consilieri locali şi judeţeni.

În cuvântul de deschidere, preşedintele interimar al CJ, Florin Tecău, şi-a manifestat interesul instituţional şi personal privind dezvoltarea serviciilor de sănătate din judeţ, declarând: „Prin proiectele şi demersurile CJ, alături de toţi profesioniştii din sănătate, ne propunem să avem în Argeş un sistem medical performant. Fără îndoială, acesta nu ar putea funcţiona fără asistenţii medicali, iar raţionamentul este unul simplu: cât timp există oameni, va exista nevoie de îngrijiri! Iar această necesitate o îndeplinesc, prin munca lor, asistenţii medicali, permanent adaptaţi schimbării. Graţie eforturilor fiecăruia, Argeşul este mai sănătos şi mai puternic! Prin profesia dvs., confirmaţi o regulă esenţială: lucrurile evoluează dacă NOI contribuim la schimbare! Vă felicit pentru exemplul de competenţă, demnitate şi integritate pe care îl daţi!”. Acesta a conchis, felicitându-i pe cei prezenţi: „Cu prilejul Zilei Internaţionale a Asistenţilor Medicali, vă transmit La mulţi ani!, gânduri de sănătate şi binecuvântare! Să rămâneţi aceiaşi profesionişti devotaţi sănătăţii!”, „Fiecare asistent medical reprezintă schimbarea”.

Estera Ambruş o prietenă a oraşului

La rândul său, preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Argeş, Estera Ambruş, a punctat evoluţia profesiei şi necesitatea schimbării, ca şi componentă majoră a îngrijirilor de sănătate: „Evoluţia profesiei de asistent medical a fost foarte rapidă şi complexă, cunoscând un salt uriaş în ultimii ani. Cu toate acestea, sistemul de sănătate se schimbă greu. Deciziile sunt necesare, iar asistenţii medicali sunt o parte a soluţiilor. Ei pot face diferen­ţa prin valorificarea potenţialului individual. Îşi pot defini rolul lor în viitor“. Aceasta a completat, spunând: „Apariţia de roluri extinse şi competenţe sporite pentru asistenţii medicali întâlneşte un obstacol major: finanţarea. Poate că trebuie să ne reamintim că sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic. Astfel, sănătatea şi profesioniştii din sănătate trebuie să fie poziţionaţi acolo unde merită“. Schimbarea, potrivit liderului OAMGMAMR Argeş, „nu trebuie să rămână un termen abstract, o noţiune teoretică, ea este o necesitate care ne defineşte progresul, performanţa organizaţională şi personală“. Estera Ambruş a concluzionat, arătând că „fiecare asistent medical dă forţa schimbării! Succesul nostru înseamnă pasiune şi credinţă, succesul nostru stă în puterea de a schimba sisteme şi men­talităţi, pentru ca împreună să avem o sănătate aşa acum ne dorim!”. Estera Ambruş a ţinut să menţioneze faptul că este o iubitoare a locurilor oraşului Câmpulung, deoarece aici îşi are rădăcinile şi a promis că va fi mereu alături de cadrele medicale, atunci când au nevoie de ajutor.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie