-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Deputatul Simona Bucura Oprescu solicită resurse financiare pentru zonele afectate de inundaţii

Alte Știri

Săptămâna trecută deputatul Simona Bucura Oprescu, preşedinta Organizaţiei Femeilor Social Democrate Argeş, a depus în Parlament o interpelare pe adresa ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Doina Pană. Obiectul interpelării îl reprezintă problemele generate de inundaţiile din lunile aprilie şi mai în judeţul nostru, inclusiv în municipiul Piteşti. În demersul său, deputatul Simona Bucura Oprescu a prezentat succint situaţia din judeţ, solicitând, totodată, alocarea de resurse financiare pentru repararea de drumuri, poduri şi consolidarea malurilor. Stoparea alunecărilor de teren prin plantarea de puieţi de arbori reprezintă, de asemenea, o prioritate, în condiţiile în care în Argeş sunt peste 50 de astfel de alunecări de teren active, dintre care unele – cum sunt cele din zona Piatra (la graniţa cu Vâlcea) sau Făget, din Piteşti – au generat probleme de circulaţie rutieră serioase.

Fonduri pentru Păuleasca

O altă problemă adusă în atenţia ministrului Doina Pană de către deputatul Simona Bucura Oprescu este aceea a zonei Păuleasca, pentru care, de asemenea, este nevoie de fonduri pentru ca inundaţiile să nu mai reprezinte un pericol pentru comunitatea locală.

Bani şi pentru eroziunea de la Prundu Mic din Piteşti

Şi eroziunea malului drept al Argeşului, în zona Prundu Mic, a fost adusă în atenţia ministrului, de către deputatul Simona Bucura Oprescu, în acest caz urgenţa alocării de fonduri fiind maximă, întrucât sunt gospodării care pot fi luate de ape dacă se mai înregistrează precipitaţii abundente.

Prin demersul său, deputatul Simona Bucura Oprescu doreşte să sprijine autorităţile locale şi judeţene greu încercate de precipitaţiile abundente din ultima vreme, conjugarea eforturilor fiind necesară pentru maximizarea şanselor de a primi fonduri cât mai mari pentru remedierea problemelor provocate de inundaţii, dar şi pentru prevenirea altor pagube.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie