3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

LANA DUMITRU: O bucată din covorul bunicii ei este purtată azi, de oameni din toată lumea!

Alte Știri

Pe Lana Dumitru o ştiu cei din Curtea de Argeş pentru că mulţi ani din viaţa ei şi i-a petrecut în această localitate chiar dacă s-a născut în Bucureşti. La vârsta de 20 de ani a devenit extrem de cunoscută peste hotare, după ce a inventat un adevărat trend. Cu informaţiile acumulate în timpul studenţiei, la Universitatea de Arte din Bucureşti, Lana Dumitru a creat imprimeul inspirit din covorul bunicii pe care l-a digitalizat apoi l-a folosit nu numai pe creaţiile semnate de ea, dar şi într-o colecţie exclusivistă a unui cunoscut brand de articole. New York Times a scris despre ea, la fel şi Time Out din Londra. În prezent, Lana Dumitru, îşi asumă meseria creativă în Marea Britanie, unde ai la fel de multe şanse să reuseşti ca atunci când joci la Loto. Secretul succesului ei pare paradoxal: un element profund românesc. A ajuns la Londra pentru că începuse un stagiu în cadrul doctoratului ei, la celebra casă de modă Mary Katrantzou. Recent, a primit şi oferta să se angajeze la celebra casă de fashion unde şi-a făcut stagiul pentru doctorat. A preferat să rămână liberă şi să facă exact ce-i place ei, pentru că a deprins în familie cât de importantă este această libertate. „Poate nu eşti bogat financiar, nu ai o situaţie ideală, dar ai libertatea să faci multe alte lucruri care pentru mine sunt importante. Libertatea pentru mine înseamnă puterea de a crea, de a face ce-mi place, traduc asta în muncă”, a mai precizat Lana Dumitru.

„În colecţia mea de modă voiam neapărat să am imprimeuri textile care să se găsească doar în colecţia mea şi nicăieri altundeva pe planetă”, spune ea. „Flori, păsări şi fluturi sunt pe toate hainele, dar acum 6 ani nu exista nicio haină, dar absolut nicio haină cu imprimeuri româneşti. Am primit critici de genul “cine crezi ca ar purta covorul bunicii pe o rochie?”, a mai precizat Lana Dumitru.

Tânăra a dus cu ea în lume, talent, multă culoare şi umor: a pus Cimitirul Vesel de la Săpânţa pe o colecţie de haine, iar comenzile au întrecut orice aşteptări astfel Lana Dumitru a ajuns să se întreţină singură, datorită ţinutelor pe care le creează.

 

 

 

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie