Casa de Cultură a Sindicatelor din Câmpulung, condusă de ani buni de Sergiu Cicu, a ajuns în atenţia unor consilieri locali din Câmpulung, şi asta după ce directorul a ales să aibă culoare politică, alegând partidul lui Tăriceanu, lucru neagreat de respectivii consilieri locali. Şi, cum activitatea din cadrul instituţiei de cultură este una destul de bună, festivaluri, concerte, etc, iar bani pentru întreţinerea acesteia vin de la Consiliul Local, cei câţiva consilieri au decis să ia măsuri în ceea ce-l priveşte pe Cicu. Aşa că ce s-au gândit oamenii de bine ai Câmpulungului, să se răzbune pe sat, pentru că decizia lor cam aşa se poate traduce. În cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu îşi desfăşoară activitatea şi profesorii de canto, Gina Pavel care are cursuri cu grupe de copii talentaţi din Muscel, sau dansurile coregrafului Neluş Horobeanu. Acestea necesită spaţii organizate, spaţii adecvate pentru asemenea activităţi, iar instituţia condusă de Cicu le are. Cum s-au gândit cei care bagă bani în clădire să facă, adică respectivii consilieri locali, să mute aceste activităţi dedicate exclusiv copiilor talentaţi, la una dintre clădirile aflate pe centura Câmpulungului, la ieşirea din oraş, unde în trecut funcţiona o grădiniţă, acum o clădire în care pentru a funcţiona ceva trebuie investiţi bani.
„Am un copil la cursuri aici la Clubul ARO, nu sunt de acord să îl duc la clădirea de pe variantă, este foarte departe. Dacă aici puteam avea încredere că nu păţeşte nimic, acolo nu sunt aşa de sigură. Este la ieşirea din oraş, departe. Nu e posibil să îşi bată joc de copii doar că e unul de o culoare politică. Asta e prostie nu administraţie”, spune un părinte care a dorit să îi protejăm identitatea pentru că ştie că vor fi repercursiuni de pe urma declaraţiei sale.
Dacă ideea acelor consilieri locali din Câmpulung este bună sau nu, asta vor decide părinţii copiilor care doresc să continue cursurile cu Gina Pavel sau cu Neluş Horobeanu, oameni care vor trebui să îşi ducă copiii la ieşirea din Câmpulung, asta dacă decizia de a muta aceste clase la fosta grădiniţă de pe strada unităţilor militare se va şi materializa.