3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Cu talentul moştenit de la tatăl medic, Andrei Tase a ajuns omul – orchestră al Argeşului

Alte Știri

Andrei Tase este băiatul celui mai cunoscut cardiolog al Argeşului şi încet, încet se pare că îi calcă pe urme părintelui său. Nu într-o carieră medicală ci una muzicală. Cei drept Andrei a moştenit talentul pentru instrumentele muzicale de la tatăl său, la o vârstă fragedă acesta a cântat la pian împreună cu medicul cardiolog după care a renunţat pentru a-şi dezvolta abilităţile la chitară, după care a devenit omul-orchestră al Argeşului.

Medalii la toate concursurile

Eforturile i-au adus succes într-un timp oarecum scurt, fiind elev al liceului de Artă Dinu Lipatti, din Piteşti, i s-au deschis uşile la concursurile naţionale unde s-a poziţionat de fiecare dată pe locurile fruntaşe, după care a participat la concursurile internaţionale care l-au motivat, de asemenea. În urmă cu 25 de ani, medicul cardiolog Adrian Tase tatăl lui Andrei, obţinea locul I ca pianist, la concursul organizat în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz. Acum Adrian Tase vrea să lanseze un CD cu melodii terapeutice atât pentru inimă, minte şi trup dar omul de bază al său, va fi desigur fiul Andrei Tase.

Cine este muzicianul Andrei?

Andrei Tase se descrie ca având o fire calmă cu o pasiune aparte pentru muzică, dar cu toate acestea îi place şi sportul. A optat pentru un liceu de muzică deoarece a fost împins de la spate de vibraţia inimii care i-a lansat chemarea în lumea artiştilor. Pe viitor visează la o carieră în muzică unde să poată combina muzica clasică cu cea modernă. Ce prea puţini ştiu este faptul că Andrei Tase cântă atât vocal, la pian, la chitară, la tobe atât la tobe muzică clasică şi modernă, românească şi internaţională susţinând-ul ambiental pe tatăl său pe la diverse evenimente. Ce vrea să se facă când o să fie mare? După ce va fi absolventul Conservatorului, Andrei Tase va cânta fiecărui om genul de muzică preferat pentru a-i alina suferinţa.

Un proiect comun tată-fiu

Cardiologul Adrian Tase ne-a dezvăluit faptul că are în vedere să lanseze pe piaţa argeşeană un CD cu muzică terapeutică. ,,Voi face o selecţie de piese pentru că fiecărui individ i se potriveşte ceva deoarece are un anumit profil emoţional şi găsirea unei muzici potrivite pentru terapie este de fapt cheia succesului”, ne-a mai precizat cardiologul Adrian Tase. Fiul său Andrei Tase va fi omul de nădejde pentru ca acest CD cu sunete tămăduitoare pe care cardiologul îl va lansa în curând pe piaţa argeşeană să ia naştere într-o formă şi conţinut care să îl ajute pe fiecare ascultător în parte. Pacienţii medicului Adrian Tase vor fi primii privilegiaţi.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie