-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită în Protoieria Mioveni

Alte Știri

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului şi directa implicare a Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul, împreună cu Protoieria Mioveni, vineri, 23 ianuarie 2015, ora 18.00, la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Mioveni a avut loc un Te Deum pentru sărbătorirea a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859). Evenimentul a fost marcat de copiii din grupul de cateheză al Catedralei, care au prezentat un program cultural – artistic, evocând fericitul eveniment petrecut în istoria poporului român. Prin poeziile și cântecele lor au mulțumit lui Dumnezeu pentru realizarea acestei uniri, care a constituit baza noului stat român modern: România. Făcând apel la memoria istoriei bisericii noastre au fost amintiți, alături de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, și Mitropolitul Nifon al Țării Românești, împreună cu Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei. Realizarea Unirii a fost benefică și pe plan spiritual, având în vedere organizarea structurilor bisericești din toate provinciile românesti, sub conducerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, confirmat de Alexandru Ioan Cuza prin Legea din anul 1864. În urma demersurilor către Patriarhia Ecumenică (1865) pentru obținerea recunoașterii autocefaliei, s-au creat premisele ridicării Bisericii Ortodoxe Române, autocefale din anul 1885, la rangul de Patriarhie, în anul 1925. sursa: www.eprahiaaregesului.ro

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie