Pe lângă investițiile de la blocul operator de la spitalul municipal Câmpulung, județul Argeș, instituția sanitară a mai luat în calcul achiziționarea unor incubatoare noi pentru nou-născuți, dar și achiziționarea unui computer tomograf, în valoare de un miliard lei, vechi. Lucrările la parcările din centrul orașului vor fi și ele luate în calcul, de administrația publică, anul acesta. Au fost prinși în bugetul local mai mulți bani pentru activitățile culturale, deoarece în anul 2016 se vor împlini 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, atunci când s-au dat lupte istorice în munţii Muscelului, în zona Rucăr-Dragoslavele-Mateiaş-Pravăţ. Comemorarea evenimentelor de atunci va ocupa un loc important în programul de activităţi al Muzeului Municipal Câmpulung, iar pregătiri se fac deja din acest an. Potrivit directorului Muzeului, Alexandru Oprea, în 2015 se vor efectua lucrări de consolidare şi reamenajare la Mausoleul Mateiaş, pentru acestea urmând să fie utilizată cea mai mare parte a sumei de 1.309.100 lei destinată investiţiilor şi reparaţiilor la toate cele patru secţii muzeale. În plus, vor fi aduse îmbunătăţiri şi în privinţa designului expoziţional. Mausoleul Mateiaş a fost construit de antrepriza italianului De Nicolo între anii 1928-1935, după planurile arhitecţilor D.I. Berechet şi State Balosin, la iniţiativa Asociaţiei „Cultul Eroilor”. Dedicat memoriei celor căzuţi în luptele din toamna lui 1916, Mausoleul este unul dintre obiectivele de interes major din Muscel, fiind cea mai vizitată şi cea mai profitabilă secţie a Muzeului Municipal Câmpulung. Și pentru activitățile sportive au fost alocate sume importante de bani. Mai multe amănunte despre investițiile din Câmpulung, din anul 2015, aflați din materialul video, atașat.