-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

NU VĂ AVENTURAŢI: S-au închis toate traseele montane din Argeş

Alte Știri

Şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu atrage atenţia tuturor pasionaţilor de excursii montane că traseele din Argeş sunt închise deoarece există pericol de avalanşă în această perioadă. ,,Conform buletinului nivometeorologic emis de către Centrul de Prognoză Sibiu riscul de avalanşă este de gradul 3 la altitudini peste 1800 de metri şi de gradul 2 la altitudini sub 1800 metri, astfel că toate traseele montane din judeţul Argeş, sunt şi vor rămâne închise. Având în vedere prognoza cu precipitaţii abundente pentru următoarele 36 de ore, estimăm că stratul de zăpadă de la Bâlea Lac – Cota 2000 Transfăgărăşan, care în acest moment măsoară 205 cm, va creşte cu cel puţin 25 cm de zăpadă umedă, grea, ceea ce va duce la modificarea nivelului de risc de avalanşă. Avertizăm că acest risc va exista chiar şi în zonele joase, împădurite”, a declarat Ion Sănduloiu. Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană, este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă, sau la Dispeceratul Naţional Salvamont, formând 0SALVAMONT. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât, să existe o marjă de siguranţă de o ora de lumină, după terminarea acesteia, ţinând cont că la ora 18:30 este deja întuneric. În afara echipamentului obligatoriu de iarnă (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. Nu parcaţi maşinile la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă!

         

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie