-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Miss hostess România a premiat tinerii frumoşi ai Câmpulungului!

Alte Știri

Despre Denisa Elena Dinică, o tânără în vârstă de 19 ani din Piteşti, cu chip angelic care cochetează cu lumea modellingului de la o vârstă fragedă s-au tot scris articole în presa judeţeană. Anul trecut, Denisa Elena Dinică a fost aleasă Miss hostess România iar acest titlu îl poartă binemeritat. A apărut pe podiumuri, în zeci, poate sute, de prezentări. A colaborat cu designeri vestimentari consacrați și cu toate acestea îşi păstrează modestia. Ştie foarte bine, că pentru un model, un contract atârnă greu în CV-ul profesional și personal. Acest lucru i-a sfătuit şi pe cei 7 tineri proaspăt absolvenți ai cursurilor despre care am scris într-un articol anterior. Andreea Tismănaru, Raluca Mîndruţă, Eduard Puchici, Cristina Mălureanu, Alexandra Gherghel, Dan Niculescu, Viviana Zăbavă au trecut ieri, 7 martie prin probele examenului, în faţa unui juriu format din cunoscuta Valeria Coman, Geanina Petrescu, cea care le-a fost şi instructor timp de 3 luni, Denisa Dinica – model, Doina Simescu, profesorul cursurilor de bune maniere, Jilavu Atena – reprezentat al presei locale, Adrian Chiru – fotograf. Aceşti tineri au urmat cursurile R Club, un pachet format din 7 discipline diferite dar conexe, totodată. O parte din ținuta cu care copiii s-au prezentat a fost oferită de Tina Fashion, vestimentaţie ce s-a potrivit bine celor 6 coregrafii diferite, pregătite pentru acest examen. Cum s-au prezentat cursanţii la examenul final vedeţi în materialul video ataşat. Mai mult decât atât Valeria Coman i-a propus tânărului Dan Niculescu, cel care doreşte o carieră de designer vestimentar să participe la cursurile oferite gratuit și organizate de agenţia, pe care această doamnă, cu o reputație de excepție în domeniu, o deţine în Pitești. Şi pentru ceilalți, Valeria Coman a vehiculat ideea unor viitoare colaborări. Aceşti tineri vor rămâne alături de şcoala R Club pentru a participa la pregătirea viitorilor cursanţi. La acest eveniment au fost prezenți părinții și prietenii cursanţilor, care au lăsat o impresie plăcută și speranța că proiectul se va dezvolta în viitor.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie