Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a marcat ziua Protecţiei Civile prin mai multe manifestări organizate de pompierii argeşeni care au presupus o serie de manifestări, simpozioane, dar şi exerciţii care au constat în salvarea victimelor în urma unui accident. La aniversare au participat şi diverse personalităţi, cum ar fi preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, prefectul Mihai Oprescu şi viceprimarul Piteştiului, Laurenţiu Zidaru. Totodată la acest eveniment au avut loc şi o serie de avansări în grad.
,,Este un moment în care trebuie să ne amintim de originea noastră ca profesie şi să ne amintim ce au făcut alţii pentru a ajunge aici. Au fost evenimente destule care au marcat existenţa şi evoluţia noastră profesională“, a declarat colonelul Ion Popa, inspectorul – şef al ISU Argeş. „Vă urez un călduros „La mulţi ani“ cu ocazia acestei zile importante pentru dumneavoastră. Vă doresc succes şi putere de muncă. Nu în ultimul rând vreau să vă asigur că întotdeauna vreau să fim parteneri şi colaboratori de nădejde în ceea ce priveşte siguranţa cetăţeanului“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău. „Este una dintre instituţiile în care statul român nu doar că a investit încredere. În ultima perioadă s-a investit şi în partea de dotări“, a declarat prefectul judeţului Argeş, Mihai Oprescu. Mai multe amănunte aflaţi din materialul video ataşat.