0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Elevii de la şcoala gimnazială ,,Oprea Iorgulescu” pasionaţi de astronomie şi cosmologie

Alte Știri
Şcoala Gimnazială Oprea Iorgulescu din Câmpulung, judeţul Argeş participă la Concursul Național Interşcolar “NICOLAUS COPERNIC”. Concursul este organizat de Asociaţia Secular Umanistă din România (ASUR), având ca parteneri Institutul Polonez din București, ESERO (Birourile Europene de Resurse pentru Educație Spațială) și ESA (Agenția Spațială Europeană). Sponsorul concursului este System Plus. Tema concursului este “Cum s-a format și cum evoluează Universul” și se adresează instituțiilor de învățământ preuniversitar, scopul fiind acela de a aduce în atenția elevilor și profesorilor subiecte legate de astronomie și cosmologi. Şcoala Gimnazială Oprea Iorgulescu participă la concurs prin echipajul format din elevii clasei a VI-a A, numit “Muscelenii Interstelari”, îndrumați de profesor de fizică Anişoara Şuţa. Echipajul și profesorul coordonator au realizat o expoziție alcătuită din texte, desene, imagini, machete, alte obiecte, care prezintă într-un mod foarte interesant și atractiv tema concursului. Expoziția este amplasată în holul principal de acces în școală, fiind accesibilă atât elevilor și personalului școlii cât și părinților și tuturor cetățenilor municipiului Câmpulung pasionați de astronomie și interesați de formarea și evoluția Universului, de locul nostru al pământenilor în imensitatea spațială a Universului.
Expoziția a debutat în data de 1 mai și rămâne deschisă până în data de 19 iunie. În toată această perioadă, echipajul școlii, îndrumat de profesorul coordonator organizează o serie de activități: seminarii, dezbateri, proiecții de documentare, precum și o serie de activități de promovare a concursului și a expoziției.
Toți cei pasionați de astronomie și cosmologie, care vor să știe mai multe despre formarea și evoluția Universului, formarea și evoluția galaxiei Calea Lactee, a Sistemului nostru Solar și a Pământului, cei care vor să cunoască date despre părintele astronomiei – Nicolaus Copernic, despre misiunile spațiale ale Agenției Spațiale Europene, sunt invitați să viziteze expoziția amenajată în Școala Gimnazială “Oprea Iorgulescu ” din Câmpulung.
 
 
Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie