Delegaţia de la Bucureşti, prezentă la Consiliul Naţional al Partidului Liberal la Piteşti, astăzi, începând cu orele 12.00 a avut parte de surprize, venite chiar de la liberalii argeşeni. Reuniţi în sala Casei Sindicatelor din PIteşti liberalii de la centru au rămas muţi de uimire atunci când colegul lor, Teodor Atanasiu nu a putut să vorbească mai mult de 4 minute pentru că a fost huiduit de cei prezenţi în sală, Vasile Blaga venind la microfon pentru a le cere delegaţilor să facă linişte: ”Suntem înţelegători, am trecut peste toate, vă rog să facem liniște. Vă rog să ne respectăm”, a spus Atanasiu, atunci când Blaga i-a luat apărarea. Sala a scandat ”Scuze” în mod repetat, făcand aluzie la Teodor Atanasiu care trebuie să îşi ceară scuze pentru scandalul stenogramelor.
În replică, Teodor Atanasiu s-a retras și a spus ”Vă mulţumesc pentru primire”.
Reamintim că stenogramele sunt acelea din şedinţa PNL Bistriţa, în care Teodor Atanasiu anunţa că Predoiu nu va deveni premier. Ședința la care Atanasiu a făcut controversatele declarații, flancat de Marian Petrache și Alina Gorghiu, a avut aproximativ 30 de participanți din vechiul PNL. Pe de altă parte, potrivit unor surse, Marian Petrache susține în partid că Orban a dat informațiile presei.
Chiar dacă acest lucru era cunoscut în cadru informal, la nivelul PNL, Teodor Atanasiu a recunoscut în ședință, că funcția de premier nu va merge la Cătălin Predoiu. „Noi fără PD nu câștigam președintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deștept(…) De ce? Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul (râsete), în care să funcționăm. Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că leam dat și iluzia că o să aibă primul ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă! (…) Nu e corect deloc, dar n-am nicio reținere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poți face ce vrei și ai tot”, le-a explicat Atanasiu colegilor din vechiul PNL.
Apoi, a înăsprit tonul: ”Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Să fie foarte clar! A fost și va fi al nostru. Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că, dacă pleacă mâine, îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân și nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu și cu lacu. Îmi fac un bine dacă pleacă… Nu o să plece, nu-s proști. O să conviețuim cu ei. Liderii lor o să dispară rând pe rând!”, scrie evz.ro