5.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Cele mai frumoase animale au fost premiate la ,,Rapsodia Pastorală” organizată la Corbi

Alte Știri

Duminică, 24 mai 2015, localitatea Corbi din judeţul Argeş a îmbrăcat straie de sărbătoare, după ce Primăria Corbi alături de Consiliul Local au organizat cea de-a 45-a ediţie a „Rapsodiei Păstoreşti”, sărbătoare cu tradiţie a comunei. Aşezată într-un loc prielnic păstoritului, localitatea Corbi se mândreşte cu cel mai mare număr de oi din judeţul Argeş, cu hărnicia şi bunăstarea locuitorilor şi cu respectul acestora pentru vechi obiceiuri păstoreşti şi folclorice. La sărbătoarea dansului, cântecului şi portului popular au participat ansambluri cu specific păstoresc din judeţele Gorj, Sibiu, Vâlcea, Olt, Braşov, Constanţa şi Argeş. Tot în cadrul acestei sărbători păstoreşti “Asociaţia Corbii de Piatră” au premiat cele mai frumoase animale care au fost prezentate în cadrul unei expoziţii. Evenimentul dedicat ,,Rapsodiei Păstoreşti” a debutat cu o vizită la muzeul comunei Corbi a invitaţilor, după care cei mai frumoşi tineri ai localităţii îmbrăcaţi în costume populare au defilat pe cai prin centrul comunei. Cu ocazia acestui eveniment organizat de către primarul Virgil Baciu au fost sărbătorite şi familiile care au împlinit 50 de căsătorie, această tradiţie fiind păstrată de-a lungul timpului. La eveniment au fost prezenţi mai mulţi primari din zona Muscel, politicieni, directori de deconcentrate, fii şi fiice ai satului, precum şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău care i-a înmânat o diplomă primarului Virgil Baciu pentru buna organizare a evenimentului.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie