Parlamentul a respins vineri, 12 iunie, moţiunea de cenzură a PNL, demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie, că Guvernul actual se bucură de o majoritate stabilă. România are nevoie în această perioadă de tocmai de stabilitate, de încredere din partea partenerilor externi şi de un mediu propice continuării dezvoltării economice, condiţii pe care actualul Executiv le-a asigurat şi le va asigura şi pe viitor. Guvernările PDL (partid care se ascunde acum sub pulpana PNL pe care încearcă din răsputeri să îl acapareze) au fost un adevărat dezastru pentru România. Traian Băsescu şi Guvernele Boc şi Ungureanu au tăiat salarii, indemnizaţiile copiilor, au redus pensiile (impozitându-le suplimentar), au închis spitale şi au distrus sute de mii de locuri de muncă, se arată în comunicatul de presă al deputatului Simona Bucura Oprescu.
PSD a preluat guvernarea, alături de partenerii săi, într-un moment dificil, aşadar, dar a reuşit până acum să repare multe dintre nedreptăţile comise de către guvernanţii “Ciomu”. Au fost reîntregite salariile bugetarilor, consumul a fost relansat, s-au luat măsuri fără precedent, precum reducerea CAS şi a TVA-ului la pâine şi alte produse de bază, au fost redeschise unităţi medicale vitale pentru comunităţi de mii de oameni (în special pentru mediul rural). Iată care sunt cele mai importante măsuri luate până acum:
Reîntregirea salariilor bugetarilor – salariile bugetarilor au fost reîntregite în anul 2012 şi în anul 2013 în mai multe etape, potrivit prevederilor cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă 19/2012 privind recuperarea reducerilor salariale din iunie 2010; aproximativ 1,2 milioane de persoane au beneficiat de această măsură.
Majorarea pensiilor – în 2015, valoarea unui punct de pensie a crescut potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 187/2014 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2015. Conform documentului, valoarea punctului de pensie a crescut în 2015 cu aproape 40 de lei, ceea ce înseamnă o majorare de 5% faţă de nivelul stabilit pentru anul 2014. Mai exact, punctul de pensie este de 830,2 lei, faţă de 790,7 lei, nivelul din 2014. Măsura urmează unor creşteri similare din anii anteriori, în condiţiile în care legea prevede că “alocarea punctului de pensie este majorată anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat”. Circa 5.000.000 de pensionari au beneficiat de această măsură. De asemenea, pensia minimă socială pentru pensionari a crescut de la 350 de lei la 400 de lei pe lună – circa 482.000 de persoane din toată ţara au beneficiat de această măsură (dintre care 22.596 numai în Argeş).
Reducerea TVA la pâine şi alte produse de panificaţie – preţul pâinii a scăzut în perioada septembrie 2013 – iulie 2014 cu 10,25%, iar evaziunea fiscală s-a redus cu circa 300 de milioane de lei, după introducerea TVA de 9% la pâine. Producţia fiscalizată a cunoscut o creştere cu 16% la făină şi cu 18% la pâine. Un studiu de evaluare a efectelor acestei măsuri, realizat de autorităţi şi patronatul de profil, arată că reducerea TVA la produsele de morărit şi panificaţie, de la 24% la 9%, la 1 septembrie 2013, a condus la reducerea evaziunii fiscale cu 20% şi a generat la consumatori economii de 136 milioane de euro.
Reducerea CAS la angajator – mult aşteptata măsură de reducere a CAS cu 5 puncte procentuale la angajator a intrat în vigoare de la 1 octombrie 2014 şi s-a aplicat începând cu salariile aferente aceleiaşi luni. Angajatorii pot folosi banii economisiţi pentru investiţii.
Alocaţii de hrană, plasament şi pentru susţinerea familiei, majorate – alocaţia zilnică de hrană a fost majorată pentru 18.000 de copii aflaţi în instituţiile publice. Cuantumul ei a crescut de la 6 la 12 lei, respectiv de la 8,3 la 16,6 lei, în funcţie de vârsta beneficiarilor. A fost majorată şi alocaţia lunară de plasament: pentru copilul fără dizabilităţi aflat în plasament la o familie/persoană, într-un serviciu de tip rezidenţial sau aflat sub tutelă, alocaţia de plasament a crescut de la 97 la 600 de lei. În cazul copilului cu dizabilităţi, care are un certificat de încadrare în grad de handicap, această alocaţie s-a majorat de la 145,5 la 900 de lei. De aceeaşi alocaţie lunară de plasament, de 600 lei, beneficiază şi copilul fără dizabilităţi aflat în îngrijirea unui asistent maternal. De asemenea, alocaţia pentru susţinerea familiei s-a majorat. Numai în Argeş sunt peste 12.000 de familii care au beneficiat de această măsură.
A crescut salariul minim – România ar putea avea un salariu minim comparabil cu cel din celelalte ţări ale Uniunii Europene în anul 2018 sau 2019, după ce, în prealabil, vor avea loc mai multe creşteri succesive de salariu minim (care a crescut deja de câteva ori din 2012 şi până acum). La nivelul ţării noastre vor avea loc în perioada următoare creşteri succesive de salariu minim, prima dintre ele fiind programată pentru data de 1 iulie 2015, când salariul minim va creşte de la 975 lei, cât este în prezent, la 1.050 lei. Următoarea majorare este fixată pentru ianuarie 2016, când salariul minim va ajunge la 1.200 de lei, măsură de care vor beneficia 1,7 milioane de salariaţi, 30 la sută dintre aceştia provenind din mediul privat şi restul din sectorul bugetar. În urma adoptării noului Cod fiscal şi a noii Legi a salarizării, se estimează că am putea avea un salariu minim de nivelul Uniunii Europene în 2018-2019. Numai în Argeş sunt 44.853 de persoane care primesc salariul minim.
Alocaţiile pentru copii au fost dublate – alocaţiile pentru copii au fost majorate de la o valoare de 42 de lei la 84 de lei pe lună, ceea ce înseamnă dublarea lor. 3,5 milioane de copii (dintre care peste 100.000 în Argeş) beneficiază de această măsură.
TVA 9% la alimente: – la 1 iunie 2015 a intrat în vigoare un act normativ care prevede reducerea TVA la 9% la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice şi la serviciile de alimentaţie publică, măsură care a făcut ca preţul alimentelor să scadă efectiv cu 12,5%; actul normativ respectiv se estimează că va duce şi la o diminuare a evaziunii fiscale în industria alimentară cu cel puţin 30-40%, într-un anumit interval de timp. Estimările analiştilor arată că reducerea TVA la 9% pentru toate alimentele împreună cu măsura privind reducerea preţului la medicamente de la 1 iunie vor avea un impact direct şi indirect asupra unei jumătăţi din coşul de consum al unei familii obişnuite.
Guvernul a decis în 2015 scutirea de impozite a persoanelor cu handicap grav – măsura a fost prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Pe lângă scutirea de la plata impozitului pe salarii, persoanele cu handicap grav sau accentuat nu vor plăti impozit nici pentru veniturile provenite din pensii, din activităţi independente ori agricole, din silvicultură şi piscicultură, altele decât cele impozitate prin tranşe de venit.
Investiţii în infrastructură şi noul Cod silvic – actualul Guvern a reuşit să deblocheze marile proiecte de infrastructură. Astfel, drumul naţional 73 Piteşti – Câmpulung Muscel – Braşov a început să fie reabilitat după venirea PSD la guvernare, deşi, printre alţii, Uzina Dacia din Mioveni a cerut acest lucru în mod expres guvernelor PDL, dar fără succes. De asemenea, a fost finalizat Master-planul de transport al României care a primit şi aprobarea Comisiei Europene, autostrada Piteşti – Sibiu devenind o prioritate a actualului Executiv (în condiţiile în care vechiul studiu de fezabilitate pentru acest proiect a fost lăsat să expire de către foştii guvernanţi). Nu în ultimul rând, trebuie menţionat faptul că a fost adoptat de către Camera Deputaţilor un nou Cod silvic care va limita defrişările ilegale de păduri şi fără măsură, încercând să facă, astfel, ordine într-un domeniu care părea la un moment dat scăpat de sub control, se mai arată în comunicatul de presă al deputatului Simona Bucura Oprescu.