5.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Recurs în Casaţie, împotriva deciziei penale care l-a aruncat pe Constantin Nicolescu în spatele gratiilor!

Alte Știri

Miercuri, 16 iunie are loc o nouă etapă din procesele pe care fostul preşedinte al C.J. Argeş, Constantin Nicolescu trebuie să le parcurgă. Acum, pe rolul instanţei se află un recurs în Casaţie în care fostul preşedinte, prin cabinetul de avocatură, solicită instanţei suspendarea executării hotărârii recurate, pentru că, aşa după cum se precizează în întâmpinare, în mod greşit Curtea de Apel a considerat relevante expertizele depuse în faza de urmărire penală privind măsurile necesare estimate în anul 2002, în condiţiile în care acestea au un caracter extrajudicar şi au valoarea probatorie a unor înscrisuri sub semnătură privată, ca oricare alt înscris depus în această fază a procesului penal, în mod greşit se consideră de către instanţa de apel faptul că lipsa raportului I.S.U. nu poate fi o simplă eroare, în contradicţie cu probatoriul aflat la dosarul cauzei şi în raport cu declaraţia apelantului – inculpat Florian Despan.
Cu toate acestea instanţa de apel se contrazice ulterior când afirmă că acest document inexistent nu prezintă relevanţă pentru acordarea fondurilor.
Curtea de Apel a considerat în mod greşit faptul că membrii comisiei nu s-au deplasat la faţa locului şi nu au constatat degradări, deşi declaraţiile martorilor audiaţi, prezintă contrariul.
De asemenea se mai arată în întâmpinare că declaraţia fostului preşedinte, Constantin Nicolescu este falsă, iar necesitatea efectuării reparaţiilor reprezintă o consecinţă a vechimii imobilelor. Deşi se reţine în considerente de către Curtea de Apel faptul că banii obţinuţi din fondurile europene au fost în mod real utilizaţi pentru reabilitarea unor obiective şi că inculpaţii nu au urmărit obţinerea unor beneficii personale, aceştia sunt condamnaţi şi obligaţi să restituie în solidar aceste sume.
Pe lângă aceste argumente, avocaţii fostului preşedinte Constantin Nicolescu au mai adus şi altele pentru admiterea recursului în Vasaţie.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie