Vineri,19 iunie, de la ora 11.00, la Primăria oraşului Mioveni a avut loc şedinţa Consiliului Şcolar, la care au participat Ion Georgescu – primarul oraşului Mioveni, viceprimarul Aurel Costache, directorul economic, Sava Gheorghita, Dumitru Tudosoiu – inspector general ISJ Argeş, Marilena Ionescu – consilier la Primăria Mioveni, precum şi directorii şi contabilii instituţiilor de învăţământ.
Pe ordinea de zi s-au discutat probleme legate de pregătirea unităţilor de învăţământ pentru anul şcolar 2015-2016, transportul şcolar, problematica personalui din cadrul creşelor etc.
De asemenea, s-au discutat aspecte cu privire la pregătirile pentru Examenul de Evaluare Naţională pentru clasa a VIII-a, care va începe luni, 22 iunie, dar şi despre Examenul Naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, care va începe luni, 29 iunie.
La nivelul oraşului Mioveni, aproximativ 280 de elevi vor participa la probele pentru Evaluarea Natională 2015, iar 363 de elevi la examenul de Bacalaureat.
Centrul de examen pentru Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, va fi Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu” Mioveni.