Duminică, 28 iunie în localitatea Domneşti, judeţul Argeş a avut loc inaugurarea Remizei Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă ce are o vechime de 88 ani şi a fost reabilitată cu bani de la bugetul local, prin eforturile depuse de primarul Nicolae Smădu. Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă este unul din reprezentanţii judeţului, pentru că de-a lungul timpului a participat la numeroase concursuri de profil atât naţionale cât şi locale, unde a obţinut de fiecare dată locurile fruntaşe. Petrecerea cu invitaţii din tot judeţul, cum ar fi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, primari, deputaţi, senatori, directori de instituţii a avut loc la Teatrul de Vară de la baza sportivă, unde s-a desfăşurat şi programul festivităţilor, din care nu au lipsit premierile unor cupluri de domnişani ajunşi la 50 ani de căsătorie. Nu a lipsit nici distracţia întreţinută de Lora, Marcel Fota, Nineta Popa, Graţian Bădescu, Ansamblul Folcloric DORUL, Orchestra DOINA ARGEŞULUI, RAPSOZII ARGEŞULUI, DOINA BASCOVULUI, Andrei Herişanu, Ana Maria Iorga şi Formaţia Ştefan Săvoiu.