3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Amenzi de 30.000 lei pentru încadrarea ilegală a minorilor în câmpul muncii!

Alte Știri

Exploatarea muncii copilului este o temă de maximă actualitate la nivel naţional, fiind adoptată, în acest sens, de către Parlamentul României, încă din anul 2000 prin Legea nr.203 privind ratificarea Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.182/1999 referitoare la interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor. Inspectoratul Teritorial de Muncă reaminteşte angajatorilor că au obligaţia de a respecta următoarele prevederi legale privind protecţia tinerilor. Astfel: copiii dobândesc capacitatea de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani; încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă; copiii la împlinirea vârstei de 15 ani pot încheia un contract de muncă în calitate de salariat cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele lor, dacă astfel nu le sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională; minorii nu pot fi încadraţi în muncă în locuri grele, vătămătoare sau periculoase; se interzice munca tinerilor în locuri care depăşesc capacităţile lor fizice sau psihologice, implică o expunere nocivă la agenţii toxici, cancerigeni, care determină alterări genetice ereditare, implică o expunere nocivă la radiaţii, prezintă riscuri de accidentare pe care se presupune că tinerii nu le pot identifica sau preveni sau pun în pericol sănătatea din cauza frigului ori căldurii extreme sau din cauza zgomotului ori vibraţiilor; durata normală a timpului de muncă este de 6 ore/zi şi de 30 ore/săptămână; tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu pot presta muncă de noapte şi ore suplimentare; minorii beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare. Numărul de zile lucrătoare aferent concediului de odihnă suplimentar pentru minori se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil şi va fi de cel puţin 3 zile lucrătoare.

Încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestora pentru prestarea unor activitaţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani. (Art. 265, alin.1 din Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare). În perioada ianuarie-iunie 2015 au fost identificaţi desfăşurând activitate fără forme legale de angajare 2 minori, societăţile la care au fost identificaţi minorii fiind sancţionate contravenţional cu amendă în cuantum de 30.000 lei. În perioada următoare ITM Argeş va intensifica activitatea de control atât pe timpul zilei cât şi pe timpul nopţii la unităţile care desfăşoară activităţi în domeniul alimentaţiei publice (terase, baruri, cluburi de noapte, pensiuni) dar şi în alte domenii de activitate, în vederea verificării modului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la regimul de muncă al minorilor.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie