De la vârsta de 8 ani, Maria Mădălina Lupu a ales să studieze naiul, iar în doar doi ani a ajuns să cunoască şi din tainele fluierului, ocarinei, cimpoiului, cavalului dar cântă foarte bine şi vocal. Maria Mădălina Lupu este elevă în clasa a patra, are doar zece ani şi este din comuna Tigveni, judeţul Argeş. Studiază de doi ani, cu profesorul Cârstea Ionuţ în cadrul Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti, secţia externă din Curtea de Argeş, naiul şi alte instrumente. Este un copil extrem de talentat, foarte hotărât să îi calce pe urme maestrului Gheorghe Zamfir. La această vârstă fragedă are un real succes atât în cadrul spectacolelor cât şi în cadrul concursurilor. A obţinut premiul întâi la nai în cadrul concursului Mugurii Folclorului Argeşean (unde a cântat alături de orchestra profesionistă Doina Argeşului), premiul întâi la concursul de interpretare instrumentală ArgesisArt iar cel mai important premiu este trofeul festivalului din Mangalia denumit ’’Festivalul Tineretului’’ unde a obţinut trofeul.
Face parte din grupul de naişti al Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti. ,,Este un copil foarte talentat care studiază mult şi mă uimeşte la fiecare oră. În momentul în care care apare pe scenă comunică şi transmsite cu cei din public. Este ajutată acasă de tatăl ei care este preot dar are şi cultura muzicală cântând şi la chitară. Eu cred că va ajunge o mare artistă şi peste ani o să auzim de ea. Sper că talentul primit de la Dumnezeu să-l înmulţească şi să ne bucure sufletele. Pentru mine este un copil excepţional”, ne-a declarat profesorul micuţei, Ionuţ Cârstea
A studiat cu maestrul Gheorghe Zamfir!
Despre profesorul micuţei Maria Mădălina Lupu avem numai cuvinte de laudă. Fiind la rândul lui extreme de talentat a studiat naiul şi cu maestrul Gheorghe Zamfir iar în prezent este la Doina Argeşul, realizându-şi un vis de-al său mai vechi.
,,M-am născut în satul Brăteşti, comuna Albeştii de Argeş, am studiat din clasa a cincea naiul la Liceul de Arte din Râmnicu Vâlcea iar din clasa a zecea la Liceul de Arte Dinu Lipatti din Piteşti la clasa profesorului Gina Tănase Sandu. Am participat la cursurile de măiestrie organizate la Piatra Neamţ unde am avut ocazia să studiez cu idolul meu, maestrul Gheorghe Zamfir. Am câştigat premiul întâi la olimpiada naţională de muzică în doar trei ani: 2006, 2009, 2010 (datorită doamnei profesoare Gina Sandu Tănase, un profesor extraordinar, studenta maestrului Gheorghe Zamfir). Am câştigat premii importante la festivalurile Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Fest Mamaia. Am colaborat cu diferite ansambluri din judeţul Argeş cum ar fi: Hora-Albestii de Arges, Brauletul- Curtea de Arges, Dorul din Piteşti, Ansamblul de la Boteni, Ansamblul din Câmpulung, etc. Am studiat muzica în cadrul departamentului de arte al Universităţii din Piteşti. Am absolvit cu nota zece (aşa să mă laud), am terminat masterul în muzică în cadrul aceleiaşi facultăţi. Din anul 2009 sunt instrumentist în cadrul orchestrei Doina Argeşului….un vis de-al meu realizat, asta îmi doream de mult ca să cânt alături de maestrul Virgil Iordache şi ceilalţi colegi excepţionali. Din 2011 sunt profesor de nai în cadrul Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Piteşti unde mă ocup de copiii care au aptitudini către acest instrument şi sper să fac bine acest lucru. Până în prezent am obţinut rezultate bune alături de elevii mei. Din 2013 sunt colaborator al orchestrei Doina Bascovului, orchestră care a luat fiinţă datorită dirijorului Cătălin Iancu, noi am fost primii instrumentişti. Alături de Doina Bascovului am reprezentat Romania la Expoziţia Universală de la Milano”, ne-a mai povestit Ionuţ Cârstea.