În urma numeroaselor solicitări referitoare la concediul pentru formare profesională, ITM Argeş consideră necesar informarea următoarelor: în afara concediului de odihnă anual sau concediului fără plată, salariaţii au dreptul să beneficieze, la cerere, de concediu pentru formare profesională care se poate acorda cu sau fără plata.
Concediul fără plata pentru formare profesională se acorda la solicitarea salariatului, pe perioada formării profesionale pe care salariatul o urmează din initiativa sa, iar angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai cu acordul sindicatului sau, după caz, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor şi numai dacă absenţa salariatului ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii. Salariatul trebuie să înainteze angajatorului respectiva cerere cu cel puţin o lună înainte de efectuarea concediului şi trebuie să precizeze data de începere a stagiului de formare profesională, domeniul şi durata acestuia, precum şi denumirea instituţiei de formare profesională. Efectuarea acestui concediu se poate realiza şi fracţionat în cursul unui an calendaristic, pentru susţinerea examenelor de absolvire a unor forme de învăţământ sau pentru susţinerea examenelor de promovare în anul următor în cadrul instituţiilor de învăţământ superior.
Angajatorul, persoană juridică, care are mai mult de 20 de salariaţi, elaborează anual şi aplică planuri de formare profesională, cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.
Menţionăm că angajatorii au obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toţi salariaţii, după cum urmează:
cel puţin o dată la 2 ani, dacă au cel puţin 21 de salariaţi;
cel puţin o dată le 3 ani, dacă au sub 21 de salariaţi.
În situaţia în care angajatorul nu şi-a respectat obligaţia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesională în condiţiile prevăzute de lege, salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesională, plătit de angajator, de până la 10 zile lucrătoare sau de până la 80 de ore.
Pentru această perioadă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. Această îndemnizaţie reprezintă media zilnică a drepturilor salariale, respectiv salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent, din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. Perioada în care salariatul beneficiază de concediul plătit susmenţionat se stabileşte de comun acord cu angajatorul.
Durata concediului pentru formare profesională nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anual şi este asimilată unei perioade de muncă efectivă în ceea ce priveşte drepturile cuvenite salariatului, altele decât salariul.