Astăzi, 22 iulie, o zi de mare sărbătoare creştină, pentru că marea majoritate a ortodocşilor o prăznuiesc pe Maria Magdalena este şi ziua de naştere a PF Daniel, conducătorul bisericii ortodoxe române. Aflată într-un concediu de odihnă alături de familia sa la mare, Steluţa Maria Ciobotea Ispas, nepoata PF. Daniel, nu a uitat că astăzi este ziua unchiul ei preferat şi a ţinut în mod expres să îi adreseze un mesaj inedit. ,,Sunt în concediu la mare cu familia şi ştiu că astăzi este ziua aniversară a unchiului meu şi vreau să îi transmit toate cele bune, ani mulţi de arhipăstorire şi să îl întărească Maica Domnului să îşi desăvârşească lucrarea mântuitoare pentru neamul creştinesc să ridice catedrala neamului şi eu personal îi mai doresc foarte multă sănătate şi bucurii duhovniceşti”, a declarat Stela.
De asemenea mesajul Steluţei Maria Ciobotea Ispas, va putea fi ascultat şi la radio Galaxy în cadrul emisiunii lui Ciprian Neculăescu, începând cu orele 14.00. Redactorii Ziarului din Muscel, cei care au realizat şi interviul cu Steluţa pentru radio Galaxy vor intra într-o transmisiune directă de la mare cu mai multe declaraţii inedite.