0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Un craiovean a fost prins în flagrant în timp ce vroia să ofere 5.000 de lei unor poliţişti!

Alte Știri
În noaptea de 26/27.07.2015, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dolj, au organizat şi realizat prinderea în flagrant a lui Ț.C. cu ocazia oferirii sumei de 5.000 lei unui echipaj format din trei agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova, pentru a nu întocmi acte de cercetare penală cu ocazia depistării acestuia în trafic în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În fapt, în noaptea de 26/27.07.2015, I.P.J. Dolj a sesizat lucrătorilor D.G.A. – S.J.A. Dolj faptul că unui echipaj format din trei agenţi de poliţie i s-a oferit, în mod repetat, suma de 5.000 lei de către conducătorul auto menţionat anterior, acesta fiind depistat în trafic cu o alcoolemie de 0,52 la mie în aerul expirat. Poliţiştii au refuzat categoric această ofertă şi, întrucât persoana depistată insista în oferirea sumei de bani, s-a dispus organizarea şi realizarea activităţii de prindere în flagrant, alcătuindu-se o echipă formată din procuror, ofiţeri D.G.A. şi lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova.  Ţ.C. a fost prins imediat după ce a oferit suma de 5.000 lei, rugându-i pe agenţii de poliţie să nu înregistreze dosarul penal întocmit pe numele său. Suspectul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 290 C.P. În urma probelor administrate, procurorul de caz a dispus reţinerea acestuia pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie