Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați:
1. ZAAROUR INGRID – cercetată sub control judiciar, la date faptei președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
2. IUORAȘ MIHNEA-REMUS – cercetat sub control judiciar în altă cauză, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, la data comiterii faptelor, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
3. NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN – cercetat în stare de arest la domiciliu în altă cauză, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, iar la data faptei secretar de stat la Ministerul Justiției, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
4. ZAHARIA LEFTER CONSTANTIN – cercetat sub control judiciar, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cercetat sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
5. MARKO ATTILA GABOR – cercetat în lipsă întrucât s-a sustras urmăririi penale, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
6. NICOLESCU (fostă BĂRBULESCU) IONELA MIHAELA – cercetată sub control judiciar, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
7. SIMU HORIA – cercetat în stare de arest preventiv, economist, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
– spălare a banilor,
8. HANU ALEXANDRU FLORIN – arestat la domiciliu în altă cauză, la data faptei, expert evaluator, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 28.02.2008, inculpații Zaarour Ingrid, Iuoraș Mihnea Remus, Nicolescu Theodor Cătălin, Zaharia Lefter Constantin, Marko Attila Gabor și Nicolescu (Fostă Bărbulescu) Ionela Mihaela, în calitate de membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, deși aveau atribuția exclusivă de a analiza și stabili cuantumul final al despăgubirilor pe baza unui raport de evaluare care să folosească, pentru stabilirea valorii de piață, tranzacții de vânzare-cumpărare efective, au hotărât acordarea despăgubirilor unui cesionar de drepturi litigioase pe baza unui raport de evaluare întocmit de inculpatul Hanu Alexandru Florin, bazat exclusiv pe oferte de vânzare publicate online, ceea ce a condus la supraevaluarea terenului în suprafață de 97.509 mp cu aproape 50%.
În aceste condiții, cesionarul drepturilor litigioase, inculpatul Simu Horia a intrat în posesia unor despăgubiri necuvenite, în detrimentul statului român și în condițiile în care membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au hotărât rezolvarea cu celeritate a dosarului de despăgubire nr. 38386/CC/2007 pe motivele invocate de inculpatul Simu Horia, conform cărora nesoluționarea cu prioritate a dosarului i-ar provoca o puternică stare de stres care i-ar afecta grav sănătatea. Decizia a fost luată cu nerespectării dispozițiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a Deciziei nr. 2 din 28.02.2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor privind ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și, implicit, a Standardelor Internaționale de Evaluare.
Începând cu anul 2006 și până la data de 15.01.2008, Simu Horia a sprijinit și înlesnit nerespectarea prevederilor legale de către președintele, vicepreședintele și membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin depunerea la dosarul de despăgubire nr. 38386/CC/2007 a mai multor înscrisuri (adeverințe medicală și o expertiză extra judiciară) prin care s-au justificat, necorespunzător realității, o stare de sănătate precară și o identificare greșită a terenului, în scopul acreditării ideii de imposibilitate de restituire în natură și de urgență în soluționarea dosarului. Aceasta a asigurat un cadru aparent legal procedurii de despăgubire și care, împreună cu acceptul său dat supraevaluării făcute de evaluatorul Hanu Alexandru Florin, au creat membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor premisele necesare aprobării raportului de evaluare, întocmit în condiții nelegale.
Prin acțiunile sau inacțiunile lor conștiente, inculpații au contribuit la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 69.897.373 euro, echivalentul a 254.458.830 lei, și la obținerea unor foloase necuvenite în aceleași cuantum de către inculpatul Simu Horia.
Prejudiciul provine din aceea că, în dosarul de despăgubire nr. 38386/CC/2007, a fost stabilită o valoare a terenului în suprafață de 97.509 metri pătrați de 128.276.015 euro (1315,53 euro/mp) echivalentul a 466.770.763 lei, prin supraevaluarea acestuia cu 69.897.373 euro, echivalentul a 254.458.830 lei.
După obținerea despăgubirilor, în condiții nelegale, inculpatul Simu Horia cunoscând proveniența ilegală a sumelor de bani obținute din dosarul de despăgubire și în scopul disimulării naturii reale a acestora a procedat la transformarea lor, schimbându-le din lei în valută și apoi transferând cea mai mare parte a fondurilor bănești realizate din valorificarea acțiunilor de la Fondul Proprietatea în favoarea unor societăți off-shore, controlate de către el, cu justificarea „contract de împrumut”/„ restituire împrumut”. Din aceste societăți, produsul infracțional a fost utilizat pentru achiziționarea de acțiuni la societăți comerciale din România, răscumpărarea unor creanțe de la bănci, etc.
Concret, în perioada martie 2008 – august 2008, inculpatul Simu Horia a dispus transferul și a schimbat sumele de 9.577.000 euro, 10.010.000 dolari și 3.828.623 lei, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în conturile unor societăți de tip off-shore, pentru ca apoi să le transforme în acțiuni la Compania de Construcții Căi Ferate – CCCF București S.A, SC FORADEX SA și CUPROM SA.
S-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor:
– conturi bancare inculpaților ZAAROUR INGRID, IUORAȘ MIHNEA REMUS, NICOLESCU THEODOR CĂTĂLIN, SIMU HORIA,
– bunuri imobile (clădiri și terenuri) aparținând inculpaților ZAAROUR INGRID, ZAHARIA LEFTER CONSTANTIN, IUORAȘ MIHNEA REMUS, NICOLESCU THEODOR CĂTĂLIN, NICOLESCU (fostă BĂRBULESCU) IONELA MIHAELA, MARKO ATTILA-GABOR, SIMU HORIA
– autoturisme de lux aparținând inculpaților IUORAȘ MIHNEA REMUS, NICOLESCU THEODOR CĂTĂLIN și NICOLESCU (fostă BĂRBULESCU) IONELA MIHAELA
– alte bunuri aparținând inculpatului SIMU HORIA, constând în ceasuri de marcă în valoare totală de 62.290 euro; 205 opere de artă în valoare totală de 1.919.750 euro; 130 de obiecte de cult și pietre semiprețioase în valoare de 2.005.920 euro și 338.460 lire sterline.
Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constituit parte civilă în cauză pentru un prejudiciu total de 69.897.373 euro (echivalentul a 254.458.830).
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Cu referire la alte posibile fapte, s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor în dosare separate, în legătură cu soluționarea altor cereri de despăgubire.