Codul Muncii stabileşte că salariaţii au dreptul la preaviz dacă sunt concediaţi datorită faptului că sunt inapţi din punct de vedere fizic şi/sau psihic, nu corespund profesional sau pentru că s-a desfiinţat postul pe care îl ocupă. De asemenea, cei concediaţi din motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de preaviz, singura excepţie fiind în privinţa celor concediaţi pentru necorespundere profesională şi care se află în perioada de probă.
Conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.8/2014, neacordarea duratei minime de preaviz de 20 de zile lucrătoare atrage nulitatea absolută atât a măsurii de concediere, cât şi a deciziei de concediere.
Concedierea este nulă şi în situaţia în care angajatorul acordă un preaviz mai mic decât cel prevăzut de contractul colectiv de muncă aplicabil. În Decizia menţionată mai sus se subliniază că este nulă concedierea dispusă de către angajatorii care nu au respectat procedura legală. Angajatorul nu poate să înlocuiască preavizul cu despăgubiri sau să acopere nulitatea concedierii. În concluzie, dacă concedierea este făcută în mod netemeinic sau nelegal, instanţa dispune anularea acesteia şi obligă angajatorul să plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, iar salariatul poate cere să fie repus în situaţia de dinaintea concedierii.
