Cel puţin 150 de sesizări cu privire la abuzurile asupra minorilor în familii au primit inspectorii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, de la începutul anului până în prezent. 85 dintre acestea au fost sesizări în scris de către cei care au atras atenţia organelor răspunzătoare, iar 57 de cazuri au fost semnalate la Telefonul Copilului iar un număr de 14 sesizări au fost făcute la numărul de telefon al D.G.A.S.P.C Argeş. Două dintre sesizări s-au dovedit a fi abuzuri fizice, micuţii fiind bătuţi de cei care trebuia să îi protejeze, în 13 cazuri s-a dovedit abuzul emoţional, alţi 40 de copii au fost neglijaţi de părinţi, iar un copil a fost exploatat la muncă. În aceste situaţii, pentru 10 minori abuzaţi s-a dispus plasarea de urgenţă într-un centru sau într-un modul de tip familial, pentru restul luându-se măsura de a fi supravegheaţi de inspectorii sociali prin vizite periodice. Minorii care au fost supuşi abuzurilor în familiile lor sunt băgaţi într-o procedură de consiliere de specialitate, supraveghere medicală şi psihologică, proceduri specifice pentru reintegrare şi, evident plasarea într-un loc sigur sub strictă supraveghere.