3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

VIDEO: Doroftei a mediat un conflict iscat din cauza pumnilor la Câmpulung!

Alte Știri

Leonard Doroftei, prezent vineri la Câmpulung, la meciurile finale ale Campionatului Naţional de Box Feminin, Tineret, Junioare şi Senioare a avut de mediat şi un conflict. Ca un adevărat profesionist, un preşedinte care ţine la dreptate, Doroftei a fost un mediator şi un preşedinte de federaţie exemplar. După un meci de box dintre două tinere, la categoria 50 de kg, Moldovan Giulia din Bistriţa şi Făcăianu Veronica de la Unirea, în urma căruia Făcăian a pierdut, antrenorul acesteia a contestat decizia arbitrilor, acuzându-i că au furat-o la puncte. “Fata asta a mea trebuia să câştige! A fost furată! Dumneavoastră sunteţi preşedintele Federaţiei de Box, trebuie să îi faceţi dreptate. Nu pot să trec peste aşa ceva. Nu e corect nici faţă de copil. Este un copil orfan care nu a ajuns pe străzi, face sport şi are un viitor!”, spunea antrenorul de la Unirea.
După ce a auzit acuzele ce li se aduceau arbitrilor, Doroftei a precizat: “Eu nu am voie să intervin. Asta a fost decizia lor. Dacă au greşit te rog, acum să faci o hârtie către federaţie, eu o semnez acum, vom cerceta să vedem ce s-a întâmplat! Dacă au greşit plătesc!”, a spus Leonard Doroftei.
Apoi, a luat-o pe tânăra sportivă care plângea şi i-a spus:“Te rog nu mai plânge! Nu e un capăt de ţară. Şi eu am pierdut, da, am pierdut şi eu, dar asta m-a făcut mai puternic. Faci box, deci este şi puternică, te rog să te aduni, să vezi că o să fie bine!” a spus Doroftei.
Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei a fost informat că într-adevăr, Făcăianu Veronica a fost nedreptăţită, însă nu a luat nicio măsură, ci a decis că, aşa după cum prevede regulamentul, situaţia să fie analizată la nivelul Federaţiei şi apoi să fie luate măsurile ce se impun asupra celui sau celor care au greşit.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie