0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Asociaţiile de locatari în topul rău-platnicilor! Urmează să fie oprită apa potabilă unde sunt datorii!

Alte Știri

La finele lunii septembrie, S.C Edilul CGA S.A, a realizat o situaţie a restanţelor existente şi în acelaşi timp o comparaţie cu luna precedentă. Conform acestora, au de încasat de la consumatorii casnici şi industriali, suma totală de 4.251.452,44 lei. Pe categorii de abonaţi, în top se află asociaţiile de locatari proprietari cu o restanţă de 2.314.478,70 lei, urmaţi de agenţii economici cu suma de 730.155,67 lei, pe locul 3 se află casele cu încasare directă, cu o restanţă de 695.160,17 lei şi ultimii în topul rău-platnicilor sunt blocurile cu încasare directă cu suma de 511.657,90 lei. Având în vedere că la data de 30 septembrie 2015, s-a înregistrat creşterea valorii restanţelor, s-au transmis notificări la patru asociaţii de proprietari/locatari din municipiul Câmpulung, reprezentanţii acestora fiind invitaţi la sediul societăţii, în data de 5 octombrie 2015,  pentru reeşalonarea (achitarea) sumelor datorate. Cum niciun reprezentant al asociaţiilor nu a dat curs notificării, în data de 6 octombrie 2015, s-a oprit furnizarea apei potabile la cele patru asociaţii. Este vorba despre Asociaţia de locatari nr. 11, str. I.C. Brătianu, nr. 57, restanţă 112.269,88 lei, pentru serviciile prestate în perioada septembrie 2013-august 2015; Asociaţia de proprietari UNIREA GRUI, str. Ion Ţicăloiu, nr. 48, restanţă 5309,84 lei, pentru serviciile prestate în perioada iunie-august 2015; Asociaţia de proprietari RO 2010, str. Dumitru Lazea, nr. 8, restanţă 220.205,54 lei, pentru serviciile prestate în perioada decembrie 2013-august 2015 şi Asociaţia de locatari nr. 18, str. Emil Gârleanu, nr. 12, restanţă 141.733,09 lei, pentru serviciile prestate în perioada ianuarie 2012 -august 2015. În data de 7 octombrie, Asociaţia  de Proprietari UNIREA Grui a achitat 900 lei şi s-a reluat alimentarea cu apă.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie