Ambasadorul R.P China în România, ES Xu Feihong a fost prezent în Argeş la deschiderea cursurilor de limbă şi cultură chineză, pentru elevii din ciclul gimnazial şi liceal din municipiul Piteşti. Cursurile vor fi susţinute de două profesoare de la Institutul Confucius din Sibiu, doamnele Zhang Yun şi Li Caiyue. La eveniment alături de ambasadorul Chinei au mai participat prof. Song Shaofeng – directorul Institutului Confucius Sibiu, prof. univ. Livia Ilie – prorector al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, vicepreşedintele C.J. Argeş, Constantin Polexe, prefectul judetului Arges, Mihail Oprescu, inspectorul general al I.S.J. Argeş DumitruTudosoiu, viceprimarul municipiului Piteşti – Valentin Zidaru, conducerea Asociaţiei CHINARO şi reprezentanţii celor cinci instituţii de învăţământ din Piteşti unde sunt organizate aceste cursuri de limba chineză.
După festivitatea de deschiderea a cursurilor, la invitaţia lui George Caval – preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş, Ambasadorul R.P. China în România, ES domnul Xu Feihong a vizitat Târgul de Echipamente şi Utilaje Agricole EXPOAGROUTIL.