Diana Enache, tânăra de 24 de ani din Poienarii de Muscel, care a decedat în incendiul de la Clubul Colectiv produs vineri seara, a plecat joi de pe acest pământ. Tânăra a fost îmbrăcată în rochie de mireasă, iar ziua în care Diana a decis să plece a fost una însorită, o zi ce mai degrabă părea de vară.
La poarta familiei greu încercate era o mare neagră de oameni, tineri îndoliaţi care nu se mai puteau opri din plâns. Veniseră la înmormântarea Dianei, prieteni, colegi, tineri care o apreciau pe Diana. Pe piept fiecare dintre tineri avea o floare de nuntă aşezată cu petalele în jos, aşa cum se obişnuieşte la înmormântarea unui tânăr nenuntit.
Înmormântarea a fost stabilită la ora 12.00, atunci când preoţii din comună şi din Muscel, alături de protopopul Moşoianu, au venit la casa familiei Enache. Slujba a început puţin după ora 12.00, iar sicriul cu mireasa a fost scos afară, pentru că nu ar fi încăput în casă marea de preoţi şi de oameni ce au dorit să o conducă pe ultimul drum.
La înmormântarea Dianei au venit şi autorităţile locale şi judeţene. Astfel a sosit preşedintele C.J. Argeş, Florin Tecău care a depus o coroană de flori şi a făcut o donaţie familiei îndoliate, ISU Argeş a fost reprezentat de căpitanul Cristian Bărbulescu, comandantul Detaşamentului de Pompieri Câmpulung, Prefectura a fost reprezentată de Constantin Baţagoi. Şi din partea celor două instituţii au fost depuse coroane de flori. De asemenea şi la Elena Diana Enache a fost trimisă o coroană cu mesaj de condoleanţe de la preşedintele României Klaus Iohannis.
De la înmormântare nu a lipsit Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Î.P.S. Calinic, alături de care s-a aflat protosinghelul Caliopie, dar şi stareţul Mănăstirii “Negru Vodă” din Câmpulung. Î.P.S Calinic, încă de la aflarea veştii că Elena Diana Enache a decedat, a transmis un mesaj de condoleanţe în care scria: “Viața noastră, zi cu zi este un mare dar de la Dumnezeu. Faptul că suntem, că privim, că respirăm, că iubim sau că suntem îndurerați – ca astăzi – este încercarea pe care o primim, cu multă iubire și bunătate, din partea lui Dumnezeu, pentru a ne întări în credință. Am aflat cu multă tristețe în suflet de vestea trecerii din Grădina Maicii Domnului – această frumusețe a lumii văzute – în Țara de peste Veac, a tinerei Enache Elena Diana, în urma producerii unui tragic incendiu la clubul Colectiv din București. Dumnezeu a binecuvântat venirea sa în lumea aceasta, în ziua de 10 septembrie a anului 1991, în Municipiul Câmpulung Muscel, Județul Argeș din părinți creștin ortodocși, Eleodor și Cristina Enache. Pentru tânăra Enache Elena Diana, timpul s-a oprit pentru o clipă în ziua de 30 octombrie 2015, pentru a reporni mai apoi în Împărăția Luminii necreate. Poate că Dumnezeu a dorit să mai adauge un suflet curat în ceata celor care prin credință și puritate au câștigat cununa veșniciei lui Dumnezeu. Ne rugăm Mântuitorului Hristos, Biruitorul morţii şi Izvorul vieţii veşnice, să aşeze sufletul roabei Sale, Enache Elena Diana, împreună cu drepţii, unde nu este durere, nici întristare nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, iar familiei îndoliate și tuturor celor ce au cunoscut-o şi au preţuit-o să le dăruiască mângâiere şi întărire sufletească. Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam!”, scrie Î.P.S Calinic.
Cortegiul funerar a plecat de acasă după ora 13.30, iar maşinile şi oamenii care au venit să îşi ia rămas bun de la Diana, au făcut ca circulaţia în Poienarii de Muscel, de la casa Dianei până la Biserică să fie oprită aproape o oră.
“Doamne ce păcat. A murit o fată bună, o fată credincioasă, o fată cuminte… Nu mai găseai copil ca ea pe la noi”, spunea o bătrână pe drumul spre biserică. Oamenii au plâns, au plâns tinereţea Dianei, dar mai ales au plâns tragedia ce s-a abătut asupra familiei.
Diana Elena Enache, a plecat de acasă în rochie de mireasă, purtată pe braţe de tineri, zâmbind, frumoasă, aşa cum este orice mireasă atunci când pleacă spre biserică… Dumnezeu să o odihnească în pace!