Scandal la Balul Bobocilor organizat de Colegiul Dinicu Golescu. Din cauza incendiului de la Clubul Colectiv din Bucureşti care a băgat mulţi tineri în pământ, evenimentul a fost organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor ,,C.D.Aricescu” din centrul Câmpulungului. În prealabil o comisie formată din pompieri, poliţie şi reprezentanţi ai primăriei au verificat capacitatea sălii de spectacole şi condiţiile în care se organizează evenimentele. Au ajuns la concluzia că sala de spectacole are o capacitate de 500 de locuri iar cei de la Colegiul Dinicu Golescu care s-au ocupat de organizarea Balului Bobocilor trebuie să respecte legea. Aşa s-a şi întâmplat. Elevii au dat buluc la intrare nu la ora stabilită şi mult depăşită şi au intrat doar cei care au fost punctuali, în funcţie de capacitatea maximă. A fost nevoie de intervenţia oamenilor legii ca să calmeze spiritele deoarece elevii care au rămas pe afară au început să strige din toţi rărunchii ,,hoţii, hoţii ne-au luat banii”. ,,Problema cu biletele a fost simplă. S-au dat mai multe bilete şi când am considerat că sala este puţin peste capacitate am închis intrările. Unii au venit prea târziu şi la opt, veneau cu biletele… Nu au nimerit nici intrările, una era pentru profesori şi invitaţi, alta pentru ei. Sunt 500 de locuri în sală. Au stat pe culoare în picioare dar răsfiraţi. Le-am dat banii înapoi, unii şi i-au luat aseară, pentru ceilalţi am făcut o listă şi dacă vor veni cu biletul la şcoală vor primi banii. Organizatorii le-au recomandat elevilor să nu mai meargă prin localuri după petrecere, mai ales la clubul New Times. Totul a fost la Clubul Aro sau Casa de Cultură a Sindicatelor. Le-am recomandat să nu mai umble prin baluri, săptămâna asta ne-am trezit că trebuie să respectăm legile, altfel nu ne gândeam. Este greu să îi faci să înţeleagă pentru că localurile din oraş sunt pline de minori până dimineaţa. Trebuie făcute nişte razii prin baruri, trebuie făcute nişte campanii prin şcoli pentru conştientizare, diriginţii ar trebui să le explice să respecte legea sau ce păţeşti dacă încalci legea. De la şcoală diriginţii au sunat părinţii să îi anunţe că balul se termină la ora 11.00 şi după eveniment părinţii să răspundă de ei. Noi ca şi instituţie şcolară nu putem să îi urmărim prin tot oraşul, să îi căutăm prin baruri”, au declarat cei care s-au ocupat de organizarea evenimentului.