Flăcările din „Colectiv” au frânt aripile a doi tineri frumoşi din Argeş. Pentru alţi cinci, medicii fac tot ce este omeneşte posibil, pentru a le salva viaţa sau pentru a le alina suferinţele. Să fim alături de Oana, Marius, Cătălin, Sanda şi Andrei în lupta pentru viaţă! Să fim alături de familiile greu încercate în aceste momente!
■ Oana Rotariu
Are 27 de ani şi tot viitorul în faţă. Absolventă a două facultăţi şi cu un master în Algoritmi şi bioinformatică, Oana lucrează în Bucureşti în sistemul asigurărilor, în cadrul NN România. În noaptea tragediei se afla la concert împreună cu prietenul ei, după o altă săptămână obositoare de muncă. A suferit arsuri de gradele III şi IV pe aproape jumătate din suprafaţa corpului, dar şi arsuri ale căilor respiratorii, fiind ţinută timp de o săptămână în comă indusă la Spitalul Floreasca din Capitală, unde a fost supusă unei serii de intervenţii chirurgicale. Medicii s-au arătat destul de rezervaţi în ceea ce priveşte şansele ei de supravieţuire, însă Oana luptă cu înverşunare să trăiască. În acest momene, Oana luptă pentru viață pe un pat de spital din Olanda, unde a ajuns cu bine la sfârșitul săptămânii trecute.
■ Marius Frătoaica
„Gogu” – cum îi spun prietenii – are 42 de ani şi iubeşte muzica, iubeşte muntele, iubeşte viaţa. Iubeşte fiecare colț din această țară, a bătut în lung și în lat alături de soția lui, Monica, aproape toți munții, cunoaște freamătul pădurii și este un romantic incurabil. Cei care îl cunosc spun că este un prieten extraordinar, mereu gata să sară în ajutor. Pasiunea pentru hard rock l-a adus vineri seara în club Colectiv. După o săptămână în care toţi cei dragi au stat cu sufletul la gură, starea de sănătate a lui Marius s-a îmbunătăţit considerabil: „Astăzi chiar a mers puțin prin salon, mănâncă, își mișcă mâinile arse. Este optimist și vă mulțumește pentru încurajări!” – spunea sora sa la sfârşitul săptămânii trecute. Acasă îl aşteaptă băieţelul de 10 ani, care astăzi nu îşi mai doreşte decât să îşi vadă tatăl sănătos.
■ Cătălin Scânteie
Artist înnăscut, musceleanul Cătălin Scânteie este considerat unul dintre cei mai buni chitarişti rock din România. Are 39 de ani, este căsătorit şi are un băieţel, pe Ştefan, „comoara” familiei. A mers la Club Colectiv împreună cu soţia ca să-şi asculte prietenii, care lansau al doilea album din carieră. În momentul în care s-a declanşat coşmarul, şi-a luat soţia şi a încercat să o scoată din club. Aproape de ieşire, însă, o bucată de burete arzând i-a căzut pe spate şi l-a trântit la pământ, unde a fost călcat în picioare de alte câteva zeci de oameni. Îngerul păzitor al soţilor Scânteie s-a dovedit a fi bunul lor prieten Alexandru Simion, fost coleg de trupă cu Cătălin, care i-a scos din infernul „Colectiv”, apoi a pierit încercând să salveze şi alţi oameni. Cătălin are arsuri pe o mare suprafaţă a corpului, însă medicii sunt pozitivi în privinţa şanselor sale, starea sa fiind stabilă.
■ Sanda Scânteie
O femeie deosebită, cu un suflet uriaş, care le-a fost mereu alături prietenilor în clipele cele mai grele – aşa vorbesc despre ea cei care o cunosc pe Sanda Scânteie. Sanda trăieşte datorită eforturilor supraomeneşti ale soţului său, Cătălin, şi sacrificiului lui Alexandru Simion, unul din eroii de la „Colectiv”. A ieşit din club arsă pe mâini şi pe faţă. La o săptămână de la tragedie, îi mulţumeşte lui Dumnezeu că, în ultima clipă, s-a răzgândit să-l ia la concert şi pe Ştefan, fiul său, un copil minunat care moşteneşte pasiunea părinţilor săi pentru muzică. Deşi a avut de suferit mai mult decât soţul ei, starea Sandei este stabilă, fiind în continuare internată la Spitalul Bagdasar Arseni.
■ Andrei Ciprian Iliescu
Tânărul de 25 de ani originar din Curtea de Argeş a părăsit de câţiva ani oraşul natal pentru Capitală. A studiat la Academia Tehnică Militară şi este vicepreşedinte al Brigăzii de Voluntari, o organizaţie nonprofit care susţine organizarea de evenimente culturale, sportive şi cu impact social. Este internat la Spitalul de Arşi din Bucureşti, după ce flăcările i-au afectat 12% din suprafaţa corpului. Se consideră unul din cei norocoşi, arsurile sale, în general pe gât şi pe mâini, fiind de gradele I şi II. „Eu sunt pe mâini excelente, rănile nu sunt chiar minore, dar faţă de ce mi-a fost dat să văd în Spitalul de Arşi Giuleşti, pot spune că sunt ok. Estimez că în 7-10 zile mă voi muta de aici la Spitalul Militar Central pentru o recuperare cât mai eficientă. Mulţumesc de încurajări şi ne vedem în decembrie!” – a scris Andrei pe pagina sa de socializare.
De ce au nevoie răniţii?
Ştiaţi că tratamentul pentru un pacient cu arsuri grave este mai scump decât un transplant de organe? Între 500.000 şi 1.000.000 de euro este costul intervenţiilor şi tratamentului specific, care poate dura luni de zile. Trei sunt medicamentele cel mai des folosite în astfel de cazuri, medicamente care pentru supravieţuitorii infernului din „Colectiv” înseamnă şansa la o vindecare mai rapidă, la o suferinţă mai mică şi la o viaţă ceva mai aproape de normalitate.
■ Nexobrid – sau „crema-minune” – este un produs care înlocuiește intervențiile chirurgicale în cazul pacienților cu arsuri. Substanța – folosită în cazul dezastrelor unde sunt victime în masă, iar capacitatea de tratament este redusă – înlătură țesutul mort sau distrus de arsuri. Preţul unei cutii din acest medicament miraculos este de 1.000 de euro, iar un pacient cu arsuri severe are nevoie chiar şi de cinci astfel de cutii zilnic.
■ Albumina este un suport proteic, extrem de necesar persoanelor care au suferit arsuri, care se administrează în primele opt ore, pentru tratamentul ulterior medicul specialist calculând în funcţie de tipul de arsură şi de suprafaţa corpului în ce gramaj se administrează şi de câte ori pe zi. Albumina este disponibilă în fiole de 50 de ml, se administrează la indicaţiile medicului, iar preţul unei cutii variază între 120 şi 130 de lei.
■ Noradrenalina este un suport cardiac, administrat în cazul pacienţilor ale căror organisme suferă şocuri severe. Potrivit medicului specialist Ramona Mârzacu, acest medicament se administrează în cazul arşilor atunci când în urma rănilor suferite apar complicaţii cardiace. Acest medicament este disponibil în cutii de zece fiole, de 4 ml sau 8 ml, la un preţul de aproximativ 400, respectiv 715 lei cutia.
Cum puteţi ajuta victimele?
Consiliul Judeţean Argeş şi Fundaţia „Solidaritatea Argeşeană” au demarat o amplă campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea victimelor incendiului din clubul Colectiv. Sumele colectate astfel vor fi folosite pentru a asigura suport financiar pentru răniţi şi pentru familiile victimelor.
Cei care doresc să se alăture campaniei umanitare o pot face astfel:
■ prin donaţii în contul RO 59 RZBR 0000060014257167 deschis la Raiffeisen Bank Piteşti.
■ direct la sediul Fundaţiei „Solidaritatea Argeşeană”, situat în Piteşti, str. Tache Ionescu nr. 41 (vizavi de complexul alimentar).
Pentru orice detalii legate de campania umanitară şi despre donaţii, reprezentanţii Fundaţiei „Solidaritatea Argeşeană” vă stau zilnic la dispoziţie la numerele de telefon 0744.835.992 şi 0774.451.504.
Operatorii privaţi – chemaţi să se solidarizeze cu familiile victimelor
Două familii îşi plâng copiii, iar alte cinci se roagă să-şi vadă fiii şi fiicele acasă. Suferinţa lor nu poate fi descrisă în cuvinte, dar fiecare gest al nostru, al tuturor, poate aduce măcar un dram de alinare părinţilor copleşiţi de durere. Pe lângă donaţiile în bani, operatorii privaţi din judeţ pot veni în sprijinul familiilor victimelor incendiului, contribuind la acoperirea cheltuielilor conexe:
■ Companiile argeşene din domeniul farmaceutic pot contribui cu donaţii constând în medicamente. În acest sens, Ministerul Sănătăţii a anunţat că donaţiile reprezentând medicamente şi materiale sanitare se fac prin intermediul companiei Unifarm, care centralizează, verifică şi distribuie toate aceste donaţii către spitale, în funcţie de necesităţi.
■ Reprezentanţii mediului privat pot contribui, de asemenea, pentru acoperirea nevoilor legate de cazarea rudelor celor aflaţi în continuare pe patul de spital. Cei care au locuinţe sau spaţii de cazare disponibile în Capitală le pot pune la dispoziţia familiilor victimelor pe perioada spitalizării celor dragi.
■ Operatorii privaţi pot oferi sprijin familiilor celor doi tineri dispăruţi, familii cu posibilităţi materiale reduse, care în perioada următoare vor avea nevoie de alimente, dar şi alte produse specifice obiceiurilor creştineşti.
Consiliul Judeţean Argeş şi Fundaţia „Solidaritatea Argeşeană” vor face demersurile necesare pentru ca orice formă de ajutor oferită să ajungă la familiile victimelor. Împreună putem alina suferinţa!