3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

150 de ciobani din Corbi în frunte cu primarul şi-au apărat drepturile la Bucureşti

Alte Știri

Primarul Virgil Baciu i-a însoţit pe corbeni la Bucureşti, împreună cu medicul veterinar Ion Săvescu, preşedintele Asociaţiei “Corbii de Piatră”, care deţine acele 35.000 capete de oi. ,,Noi am venit din Corbii Argeşului cu 150 păstori, care au în asociaţia lor peste 35.000 oi, pentru a ne apăra drepturile moştenite din bătrâni. Suntem – cred eu – mai bine de 12.000 fermieri crescători de animale din toată ţara, care am fost bruscaţi de forţele de ordine, sufocaţi cu gaze, dar nu determinaţi să renunţăm. O delegaţie a noastră discută acum cu reprezentanţii parlamentarilor”, a declarat primarul Virgil Baciu. ,,Să le fie clar tuturor: noi şi ai noştri nu mâncăm mistreţi, capre negre sau căprioare, nu ne votăm singuri indemnizaţii şi pensii nesimţite ca ei, dar nu suntem nici slugile lor, oricât de boieri s-ar crede. Şi asta pentru că noi i-am trimis aici, prin votul nostru, nu s-au născut parlamentari!”, a mai declarat edilul. De la ora 21.00, ciobanii din Corbi au fost prezenţi la B1 pentru a-şi susţine drepturile. Păstorii consideră că legea încalcă tradiţia veche, obiceiul pământului, conform căruia după Sf. Dumitru, până în primăvară, era liber păstoritul pe terenurile agricole. Acum s-a interzis păscutul lor între 6 decembrie şi 24 aprilie, resturile vegetale nu vor mai fi consumate de oi, terenurile nu vor mai fi fertilizate, dar pentru parlamentari contează numai ca vânatul să hălăduiască liber. Cum pot ei limita numărul câinilor de stână, care slujesc turma cu credinţă şi sunt priviţi de ciobani ca nişte copii ai lor, dar lasă liberi pe străzi mii de câini vagabonzi?…

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie