-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Un hotel a ars complet! Inspectorul şef de la ISU a spus că nu au putut interveni decât pe două părţi ale clădirii!!!

Alte Știri

Focul a facut ravagii marţi seara, în Argeş. Un hotel de trei stele, aflat pe malul lacului Vidraru, a fost cuprins de un incendiu violent, iar administratorul s-a intoxicat cu fum. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe importante de la ISU Argeş. 60 de pompieri au intervenit de urgenţă şi, preţ de mai bine de două ore, au dus o luptă aprigă cu flăcările. Trei etaje şi mansarda hotelului s-au făcut scrum, iar parterul a fost distrus de apă. La ora când a izbucnit incendiul, doar angajaţii hotelului se aflau în clădire. Oamenii au reuşit să se salveze, dar administratorul s-a intoxicat cu fum şi a fost transportat la spital.
La Vidraru, la hotelul Posada au intervenit, 60 de pompieri cu 10 autospeciale cu apă şi spumă, un camion cu motopompe şi două autoscări. Misiunea lor a fost însă dificilă. Deşi hotelul e situat pe malul lacului de acumulare Vidraru, salvatorii nu au avut acces la apă. Hidrantul hotelului, alimentat electric, n-a mai funcţionat, după ce s-a aprins focul.
Apa a fost cea mai mare problemă, spun pompierii, aşa că, deşi erau langă lac. au fost nevoiţi să o aducă de la 10 kilometri distanţă.
Colonel Ion Popa, şeful ISU Argeş, a precizat: “Cel mai mare neajuns cu care ne-am confruntat este lipsa apei de alimentare a autospecialelor de intervenţie, pentru că nu există reţea de apă. Pompele de apă de alimentare sunt alimentate de la reteaua stradală, nemaifiind curent, nu ai mai putut fi alimentate”.
O altă problemă cu care s-au confruntat pompierii, este aceea că nu au putut interveni decât pe două părţi ale clădirii, însă aşa după cum spun unele normative, dacă două laturi ale construcţiei sunt libere şi se poate acţiona, atunci ISU eliberează autorizaţie. În această situaţie s-au aflat acum pompierii şi probabil au realizat că nu se poate interveni doar pe două laturi ale unei construcţii. Chiar şeful ISU a spus că aceasta a fost una dintre probleme, una dintre laturile clădirii fiind spre lacul Vidraru:” Am putut să acţionam doar pe două laturi, că restul merge în prăpastie, spre lac”, a precizat colonelul Ion Popa.
Incendiul a fost lichidat miercuri dimineaţa la ora 7.52, conform ISU Argeş. Pompierii bănuiesc că pârjolul ar fi pornit de la o scânteie care ar fi sărit de pe coşul de fum, dar vor avea un răspuns cert abia la finalul anchetei.
Hotelul urma să aibă oaspeţi – şi de Crăciun, si de Revelion. Localul a fost distrus însa de flăcări şi de apă!

 

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie