3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

D.G.A.S.P.C Argeş caută consilier juridic!

Alte Știri

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş organizează concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante pe durată nedeterminată de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent la Biroul Adopție și Postadopție. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă, domeniul fundamental de ierarhizare-ştiinţe sociale, ramura de ştiinţă ştiinţe juridice, domeniul de ierarhizare, drept, domeniul de licenţă, drept, specializarea, drept; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice 1 an.

Concursul se va organiza conform calendarului următor: 21 ianuarie 2016, ora 10.00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane din Piteşti, Calea Drăgăşani nr. 8, et.1, telefon 0248.271.131, 0248.271.220.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie