Întotdeauna la fiecare sfârşit de an ne dorim ca anul care va veni, să fie unul mai bun, mai rodnic, mai încărcat de abundenţă. Ne dorim sănătate, bani şi iubire. Acestea sunt clasicile dorinţe, dar vin şi intreb: Suntem vrednici de acestea? 2016 vine şi ne răspunde la această întrebare. Va fi un an în care fiecare este dator să se autocunoască, să fie sincer cu el însuşi dacă este vrednic de ceva mai bun, de ceva mai înălţător. În acest an fiecăruia i se va da după propriul chip, după propriul suflet şi mai ales după propria-i transformare.
2016 este un an care va analiza evoluţia noastră din 2008 şi până acum. Este un an 9 (2+0+1+6), an al analizei şi învăţămintelor pe care le interiorizam şi care ne vor însoţi în următorii 9 ani (2017 – 2025). Revenind, omenirea ar fi trebuit să deprindă anumite calităţi începând din 2008 şi până azi. Iată aceste calităţi care trebuiau deprinse timp de 8 ani:
2008 – un nou început social, bazat pe comunicare şi putere a iubirii.
2009 – relaţiile dintre oameni să se transforme pentru o lume mai bună bazată pe sentimente.
2010 – creativitatea să înflorească pentru a identifica noi direcţii de acţiune socială.
2011 – începerea construirii unui nou cadru de acţiune, prin care noi oamenii să devenim mai înţelepti şi mai altruişti, o renaştere socială.
2012 – libertatea şi încrederea să triumfe.
2013 – armonia şi familia să fie stâlpi de bază ai societăţii.
2014 – înţelepciunea şi noile baze sociale să se solidifice.
2015 – societatea să treacă într-o nouă formă de viziune asupra lucrurilor.
Dacă aceste lucruri au fost dobândite, anul ce va veni încununează cu frumuseţe toate ce le vom trăi, dacă nu, vom trăi într-un an, tot ce nu am trăit în cei 8 care au trecut. Astfel, dinamica lui 2016, transformatorul, va fi una plină de evenimente care să ne aducă mintea cea de pe urmă. Cifra 9 este una de foc, element ce va dinamiza puterea noastră de a ne adapta la cele ce vor veni. Aş putea spune că ne vom purifica prin foc!!! (rog cititorul să nu ia acest termen în sensul propriu, ci în cel metaforic).
Anul 9 (2016) este un an spiritual, cifra 9 fiind una ce ajută la deprinderea de noi cunoştinţe din zona ocultă, nevăzută, ne vom deprinde să vedem şi ce nu se vede, vom dori să descoperim sensul lucrurilor, cauza şi nu efectul. Vom vrea să operăm cu toate cunoştinţele pe care le avem pentru ca viaţa noastră să fie mai bună, va trebui să operăm cu acestea pentru a face faţă evenimentelor. Vom vrea să deprindem noi învăţăminte pentru a înţelege mai bine noţiuni precum sentimentele, identitatea, familia, armonia, bunăstarea. Transformarea se va face văzută şi în cadrul multor religii şi culte mistice. Adevărul, care de obicei doare, se va ivi când nu ne vom aştepta. Va fi nevoie să stăm strâmb şi să judecăm drept, dacă nu o vom face, viaţa ne va forţa.
Paradigma mileniului 2 este una a relaţionării, a sentimentelor, a colaborării dintre semeni. Anul 2016 va ajuta omenirea să deprindă aceste haruri, încrederea, identitatea şi armonia din cadrul grupurilor sociale va căpăta o nouă formă de înţelepciune, prin care ochiul uman, puţin mai spiritualizat, va privi la propria-i mântuire. Umanitatea va cere o nouă formă de organizare socială, vor cade unii pentru a se ridica alţii. Oamenii făţarnici şi nesinceri vor fi demascaţi, va fi nevoie de noi lideri curaţi, credibili. Vor dispărea firme puternice mistuite de un foc interior ce se va face văzut, dupa ce a mocnit ani de zile. Nesiguranţa se va accentua, oamenii nu vor mai crede în aceleaşi mecanisme. Manipularea socială se va accentua, tocmai pentru a ţine în ignoranţă masele. Profeţii falşi vor face greşeli care le vor aduce înlăturarea din viaţa publică.
Faptul că 2016 este compus din cifrele 2, 0, 1 şi 6 indică faptul că sentimentele (oricare ar fi ele) vor dicta modul prin care identitatea, acţiunea şi individualismul vor trebui să-şi găsească echilibrul. Egoismul va fi taxat foarte repede, fiind înlăturat, zona financiară va avea diferite forme de instabilitate. Se vor aprecia unele monede, iar altele îşi vor pierde valoarea. Se va crea impresia generală că banii nu mai sunt în siguranţă. Investiţiile care se fac pentru a da lovitura (financiar vorbind) se vor arăta neinspirate. Întoarcerea către sine va fi cea mai inspirată decizie pe care fiecare om ar trebui să o ia. Acest lucru este necesar pentru a săpa în propria conştiinţă, iar cu cele redescoperite să acţionăm pentru o viaţă mai bună, mai armonioasă şi mai prosperă. Cei ce se vor împăca cu propriul sine, vor avea un an 2016 plin de bucurie, fericire şi prosperitate. ROMEO POPESCU, numerolog. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.romeopopescu.wordpress.com