Câţiva munctori ai unei societăţi din Câmpulung au găsit într-o grămadă de moloz, trei cartuşe netrase. Muncitorii s-au speroiat şi au anunţat administratorul clădirii şi autorităţile.
La cimitirul “Flămânda” din Câmpulung, la clădirea ce găzduieşte birourile şi capela cimitirului, s-a realizat o lucrare de refacere a acoperişului, iar după ce construcţia a fost finalizată, a fost chemată o firmă să scoată toate materialele de construcţie rămase, materiale ce nu mai puteau fi folosite. Astăzi, la prima oră, echipa s-a deplasat la cimitir şi când mai avea câteva lopeţi de moloz, unul dintre muncitori a descoperit cartuşele. Omul a anunţat imediat responsabilii de la cimitir, iar aceştia au sesizat poliţia locală şi cea naţională. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale poliţiei şi au izolat zona unde s-au găsit cartuşele. Oamenii legii au verificat dacă mai sunt şi alte cartuşe. A fost verificat şi podul clădirii, acolo unde, probabil au fost depozitate cele 3 gloanţe.
După ce s-a verificat tot s-a stabilit că nu mai sunt şi alte cartuşe, iar activitatea şi-a reluat cursul. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar cele 3 cartuşe au fost ridicate urmând ca după expertiză, şi stabilitrea provenienţei, să fie distruse.