0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Iani Popa se foloseşte de conferinţele de presă de la partid, pentru a face reclamă…Senatului!

Alte Știri

De mai bine de un an de zile, preşedintele PNL Argeş, Iani Popa nu şi-a mai făcut apariţia la conferinţele săptămânale de la partid, fiind implicat trup şi suflet în acţiunile desfăşurate ca lider al grupului Senatului, iar la începutul anului a fost reales. Visând la funcţia de preşedinte al Senatului din partea liberalilor, Iani Popa s-a rupt de tot ce se întâmplă în colegiul Curtea de Argeş – Câmpulung, uitând că votanţii de aici l-au ales senator, habar nu are care sunt candidaţii pentru alegerile locale, nici nu-l interesează nevoile câmpulungenilor, nu că până acum s-ar fi arătat în vreun fel că empatizează cu problemele lor, într-un cuvânt Argeşul, care l-a consacrat ca şi politician este de domeniul trecutului, Iani Popa îmbrăţişând Bucureştiul cu politica lui şi mai nou fiind interesat de Politica Externă unde se implică activ. Pe surse, ne-a parvenit informaţia cum că mulţi colegi de-ai lui îl susţin pentru o funcţie înaltă la Senat, pentru a scăpa de el din partid şi din funcţiile de conducere pentru că este ca aspirina tamponată, nu face nici rău nici bine. Şi, cum Iani Popa este cel mai bine pregătit la capitolul ,,cum se fac şi se votează legile” la Senat profită cât poate de ocazie ca să îi facă reclamă acestui organ suprem al statului, în conferinţele de presă!

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie