0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Se desființează APIA și AFIR? Câți angajați rămân pe drumuri din zona Muscel?

Alte Știri

În cadrul ședinței de astăzi de la Comisia pentru agricultură, ministrul Achim Irimescu a lăsat să se înțeleagă că în viitorul nu foarte îndepărtat, sectorul ar putea funcționa fără cele două agenții de plăți – APIA și AFIR. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, spune că nu exclude ca din 2020 cele două agenții de plăți, APIA și AFIR să fie desființate. Astfel, responsabilitățile privind plățile vor intra în apanajul organizațiilor de producători. „Avem și acum sectoare, cum ar fi cele de fructe și legume, unde organizațiile de producători beneficiază direct de sume și nu primesc banii prin intermediul ministerului. Pot să văd ca în perspectiva PAC, post 2020, este posibil, de fapt aceasta este intenția pe care o știu demult de la Bruxelles, să se tranfere responsabilitatea plăților către fermieri direct, adică prin organizațiile de producători. Deci cele două agenții de plăți de acum, APIA și AFIR, s-ar putea să dispară. Nu este chiar imposibil pentru că există multă birocrație”, a declarat astăzi Achim Irimescu la Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților. ”Dacă avem întârzierile la plățile directe asta este doar din cauza că APIA nu și-a făcut lecțiile la timp și ei nu au studiat cum trebuie PAC. Din păcate doar Ministerul Agriculturii a trimis la Bruxelles pe cineva care să urmărească toate reuniunile pe dezbaterea reformei PAC. Ca urmare cred că nici acum în teritoriu funcționarii nu cunosc în detaliu elementele PAC ori noi suntem datori să-l ajutăm pe fermier pentru că mulți dintre aceștia au cunoștințe foarte reduse și nu știu nici ce drepturi au. Pentru mine foarte important este să conștientizeze ce drepturi au ca să și le ceară ”, a explicat ministrul. Câți angajați vor rămâne pe drumuri din zona Muscel, în condițiile în care un sediu APIA funcționează la Câmpulung și acoperă cele 27 de localități. După cum bine se știe, cele mai mari salarii sunt ale angajaților de la APIA, fiind și bătaie pe posturile scoase la concurs când instituția a fost înființată. sursă www.agrointel.ro

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie