“Mioveni, numele tău este Argentina!” Nu este nicio glumă. Acesta este sloganul de campanie al unei foste învăţătoare din Mioveni care vrea să câştige primăria. Cei de la Pro Tv au căutat-o special în Argeş pentru a sta de vorbă cu ea. Au găsit-o în pantofi cui în picioare stând de vorbă cu cetăţenii!
Tot Argeşul vuieşte de când şi-a anuntat candidatura mai ales că blonda în varsta de 42 de ani şi-a ales un slogan curajos – “Mioveni, numele tău e Argentina!”. Argentina Culcuş a fost învăţătoare dar a renunţat la catedră şi şi-a petrecut ultimii 13 ani la centrul de cultură din oraş, unde a fost şefă. Norocul nu i-a mai surâs la ultima evaluare cand a fost notata cu 6,99 in loc de 7. Convinsa ca la mijloc a fost o razbunare politica, a plecat din PSD si s-a inscris in Partidul pentru Arges si Muscel.