În zilele de 27 şi 28 mai a.c., la Mioveni va fi organizată Sesiunea Ştiinţifică a Centrului de Dezvoltare a Creativităţii al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România intitulată „CREATIVIATE INGINEREASCĂ ÎN DOMENIUL PRODUCŢIEI-ENERGIEI-MEDIU”. Sesiunea se va desfăşura pe mai multe secţiuni şi va avea peste 100 de participanţi de seamă din domeniul ştiinţei. Secţiunile de desfăşurare sunt: Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei, Creativiate Inginerească în domeniul Producţiei – Energiei – Mediu, Istorie şi Medicină. Subiectele prezentate sub formă de articole ştiinţifice, în limba engleză,vor fi publicate în Annals of Academy of Romanian Scientists Series on Engineering Sciences, editate şi tipărite de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 27 mai, ora 15.00, în sala de festivităţi a Centrului Cultural Educativ. Programul evenimentului de la Mioveni va conţine şi vizite la Uzina Dacia şi la Catedrala “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ”Mioveni.