-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Baroana Ema Nicholson în vizită la Universitatea din Piteşti

Alte Știri

Sâmbătă 28 mai, la invitația Rectorului Universității din Pitești, Conf. Univ. dr. ing. Dumitru Chirleșan, a avut loc vizita Emei Nicholson, baroană de Winterbourne, membru al Camerei Lorzilor a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii şi membru al Adunării Generale a Consiliului Europei.

În prezența conducerii universității și a reprezentanților facultăților cu profil educațional, Nicholson a apreciat activitatea Universității din Pitești atât în plan academic, cât și în planul implicării comunitare și al relațiilor internaționale. Cu această ocazie, Președintele Senatului, prof. univ. dr. Mihaela Diaconu, a înmânat baroanei Nicholson o plachetă onorifică în semn de apreciere pentru întreaga activitate politică și comunitară. Întâlnirea a vut loc la sediul Rectoratului si a pus bazele unei viitoare colaborări intituționale între Universitatea din Pitești, Fundația Universității din Pitești și alte organizații nonguvernamentale aflate sub patronajul excelenței sale.

Fostul raportor al Parlamentului European pentru România între anii 2000 şi 2004, dna Nicholson a fost  unul dintre principalii susţinători ai aderării României la Uniunea Europeană și a militat pentru integrarea copiilor cu dizabilități sau provenind din medii vulnerabile în comunitățile în care trăiesc, prin organizarea de proiecte și evenimente pe plan național, regional și internațional.

 
Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie