S-a înregistrat şi prima demisie a unui primar din România. În prima şedinţă a Consiliului Local Valea Danului, localitate din Argeş, primarul ales pe 5 iunie şi-a dat demisia, iar informarea oficială a ajuns şi la prefectul de Argeş. Urmează ca acesta să se ocupe de demersurile pentru alegerea unui alt edil. Motivarea e una personală, în cererea de demisie nu se specifică niciun motiv.
Primarul nou ales în localitatea argeşeană Valea Danului, Remus Simion, şi-a dat demisia. Prefectul de Argeş va emite ordinul de încetare a mandatului în urma referatului înaintat către Prefectura Argeş de secretarul primăriei.
Remus Simion a caştigat primaria Valea Danului la alegerile din 5 iunie, candidând din partea PSD. Se pare ca gestul de a demisiona al primarului abia ales, care are 29 de ani, are la bază motive personale.
Primarul nu a mai trecut pe la sediul primăriei de două zile. Doar i-a anuntat pe salariați si apoi a plecat. Angajații primăriei se tem că nu-şi vor lua salariile întrucât dreptul de semnătură asupra operațiunilor financiare, deci şi a salariilor, îl are exclusiv primarul.
În același context, localnicii sunt dezamăgiți de decizia primarului de a renunţa la funcție, au crezut în el şi de aceea l-au ales pentru că le-a promis că va aduce rețeaua de apă potabilă în comună.
Tatăl edilului s-a eschivat de la a da un răspuns în ceea ce priveşte motivele renunțării la funcție, a spus doar că soţia primarului e singura care știe adevăratul motiv şi că, din câte a auzit, fiul lui se va întoarce la funcția de consilier personal al primarului unei localități învecinate, Mălureni, ca până-n alegeri.