0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

38 de persoane au fost reţinute în cazul sclaviei!

Alte Știri

Un număr de 38 de persoane au fost reţinute, miercuri seara, în urma audierilor care au avut loc după cele 40 de percheziţii din localitatea Berevoeşti.

CITIȚI ȘI: FOTO şi VIDEO: Sclavi în lanţuri la Berevoieşti! Femei abuzate sexual, copii nemâncaţi, umiliţi şi batjocoriţi!

Miercuri, 40 de percheziţii domiciliare au avut loc pe raza localităţii argeşene Berevoeşti, unde anchetatorii bănuiesc că, din 2008 şi până în prezent, s-au constituit mai multe grupuri infracţionale care au recrutat 40 de persoane minore şi majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice, cu situaţii materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat şi prin obligarea la practicarea cerşetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate.

CITIȚI ȘI: BILANȚ: Aur, miliarde, drujbe, autoutilitare și 5 persoane salvate din lanțuri!

“În unele cazuri, victimele era răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări şi autogări) sau chiar din propriile locuinţe şi ulterior transportate de către membrii grupurilor infracţionale la domiciliile lor, unde aceştia prin constrângere forţau victimele să efectueze zilnic diverse munci şi activităţi atât în gospodăriile suspecţilor cât şi în proximitatea localităţii, respectiv: să măture în curte, să spele rufe, să îngrijească animale domestice, să taie ilegal arbori din pădurile din apropierea localităţii şi să transporte masa lemnoasă cu ajutorul cailor înapoi în gospodării unde lemnele erau încărcate în autoutilitarele suspecţilor care se deplasau cu acestea în zona de sud a României (în principal în jud. Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj) unde comercializau ilegal cantităţile de lemne sustrase”, se arăta într-un comunicat de presă al DIICOT.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie