5.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Nu o să vă vină să credeți cine a luat premiul cel mare la Festivalul Internațional de Folclor ,,Carpați"!

Alte Știri

Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, ediția a XXXIII-a, desfășurat în cadrul ”Sărbătorilor Argeșului și Muscelului”, s-a încheiat luni seara, 15 august a.c., cu un spectacol extraordinar susținut de 300 de artiști profesioniști din Bosnia – Herțegovina, Bulgaria, Chile, Grecia, Italia, Republica Moldova, Turcia, Columbia, Olanda și, bineînțeles, România, Ansamblul Folcloric “Dorul” reprezentând județul Argeș.

Pe lângă spectacolele extraordinare oferite de fiecare ansamblu, în periplul prin orașele și municipiile argeșene, la gala festivalului, pe scena din Piața Vasile Milea, din Pitești, mii de argeșeni au putut vedea cum cei peste 300 de dansatori au dansat, în același timp, dansuri populare românești.

În prezența consilierilor județeni și parlamentarilor argeșeni, conducerea Consiliului Județean Argeș – președintele Dan Manu și vicepreședinții Simona Brătulescu și Ion Mînzînă – a înmânat trofee tuturor ansamblurilor participante, precum și premiile festivalului, în urma deliberării juriului international fiind declarate câștigătoare următoarele ansambluri:

Premiul I (10.000 lei) – Folk Dance Group ”MIZIA” – Bulgaria

Premiul II (7.000 lei) – Ballet Folklorico de Temuco – Bafote – Chile

Premiul III (5.000 lei) – Folk Dance Group “CAJAVEC” – Bosnia-Herzegovina

“Atunci când este suflet, toleranță, atașament, granițele fizice și geografice dispar. În plus, Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați” ne ajută să transmitem imaginea județului Argeș în țară și în lume. Dacă vrem să dezvoltăm turismul, să creăm locuri de muncă în acest domeniu, avem nevoie și astfel de manifestări. Prin Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, argeșenii au posibilitatea să cunoască tradițiile și cultura altor popoare de pe glob, ”Sărbătorile Argeșului și Muscelului”, din cadrul cărora face parte și acest festival, fiindu-le dedicate. De altfel, numărul mare al argeșenilor prezenți în cele două seri în Pitești, dar și la Mioveni, Topoloveni și Câmpulung au arătat că oamenii au nevoie și își doresc aceste manifestări”, a spus președintele Dan Manu. 

Tot în acest an, la invitația președintelui Dan Manu, în semn de respect pentru valorile argeșene, pe scena festivalului au urcat și inițiatorii acestui festival – profesorul Costin Alexandrescu  și coregraful Dorin Oancea – cei care în urmă cu 33 de ani puneau bazele Festivalul Internațional de Folclor Carpați.

]]>

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie