După o perioadă de cinci luni în care personalul SMURD a beneficiat de un program de specializare, motocicletele de intervenție urbană au devenit operaționale. Acestea sunt situate în puncte strategice din București, care să permită intervenția rapidă în situații de urgență: Piața Presei Libere, Grozăvești, Piața Victoriei, Detașamentul Mihai Vodă, Pache Protopopescu și Vitan.Până la finalul lunii mai 2016, motocicletele au asistat deja 611 cazuri, având un timp mediu de răspuns cu până la 3 minute mai rapid, respectiv înaintea celorlalte echipaje de prim-ajutor.
Lidl România a susținut extinderea flotei de motociclete de intervenție urbană SMURD prin donarea, în luna octombrie 2015, a unui număr de cinci motociclete și 23 de seturi complete de echipamente speciale de protecție, tip vară-iarnă, pentru personalul SMURD. Achiziționarea acestora a fost posibilă datorită fondurilor colectate în urma campaniei „Donează pentru cei care salvează!”, în cadrul căreia angajații și clienții Lidl din toată țara au donat 100.000 de euro pentru a susține cauza SMURD și pentru a ajuta la modernizarea sistemului integrat medical. În plus, suma colectată a fost suplimentată de către Lidl cu 50.000 de euro, astfel încât SMURD să poată pune bazele unei floteextinse de intervenție urbană.
„Rezultatele pe care le transmitem astăzi, împreună cu SMURD, demonstrează viabilitatea unui astfel de program. Aceste echipaje pot interveni în doar 3-5 minute de la apelurile primite, ceea ce înseamnă mai multe vieți salvate. Dezvoltăm în mod constant acțiuni, proiecte și parteneriate ce propun soluții pentru diferitele nevoi ale comunității, toate acestea „Pentru un viitor mai bun”. Și vom continua demersurile în acest sens, încurajați fiind de efectele benefice vizibile ale acțiunilor întreprinse”, a povestit Maria Pârvuleasa, PR&CSR Manager Lidl România.
Cele mai multe situații de urgență au fost înregistrate în luna mai, când paramedicii de pe motocicletele SMURD au intevenit în 228 de cazuri, la 134 dintre ele având un timp de răspuns de sub 3 minute.În luna aprilie a fost un total de 199 de solicitări, 96 dintre care au primit asistență în 3 minute sau mai puțin, pentru luna martie raportul fiind de 184 de cazuri totale, dintre care 87 au primit îngrijire din partea subofițerilor de pe motocicletele SMURD în mai puțin de 3 minute.
Asistența oferită de motocicletele de intervenție urbană este vitală, personalul fiind specializat în acordarea primului ajutor, esențial în creșterea șanselor de supraviețuire a persoanelor care suferă traumatisme cum ar fi accidente auto sau căderi de la înălțime, sau se pot afla în situații de urgență (stop cardio-respirator, hemoragii, plăgi, fracturi). În aceste momente este foarte importantă intervenția rapidă a unei persoane bine pregătite, pentru stabilizarea pacientului și transferul ulterior la cel mai apropiat centru medical specializat.
„Începând cu luna martie dispunem de cele șase motociclete de intervenție, prin care putem acorda primul ajutor calificat în situații de urgență. De exemplu, în luna mai, echipajul moto SMURD din Vitan a fost solicitat să intervină pe Calea Dudești pentru acordarea primului ajutor unei persoane inconștiente. În doar 3 minute, motocicleta a ajuns la caz și subofițerul a început manevrele de resuscitare. Putem aprecia faptul că timpul scurt în care echipajele de intervenție au ajuns la locul evenimentului și au intervenit a dus la creșterea șanselor de supraviețuire a pacientului. Acesta este doar unul dintre cazurile prin care ni se demonstrează că motocicletele de intervenție urbană sunt esențiale într-un oraș aglomerat cum este Bucureștiul. De aceea mulțumim Lidl România pentru că a fost platforma prin care am reușit să aducem sistemul medical de urgență mai aproape de nivelul european”, a declarat Dr. Raed Arafat.
Motocicletele sunt dotate cu toate echipamentele medicale necesare acordării extrem de rapide a primului ajutor: defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, trusă cu laringoscop, aspirator de secreții și geantă medicală de urgență. De asemenea, acestea sunt prevăzute cu dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă, dar și cu sisteme speciale de comunicație. Acestea vor fi active pe toată perioada anului, în funcție și de condițiile climatice care ar putea împiedica activitatea.
]]>