Intervenţiile pompierilor la incendii sunt, de cele mai multe ori, îngreunate de coroanele arborilor, dar şi de reţelele de cablu aparţinând operatorilor de televiziune prin cablu.
Săptămâna aceasta pompierii s-au întâlnit cu o astfel de situaţie, pe strada pe care aceştia au fost solicitaţi pentru a stinge un incendiu la o anexă, cablurile TV şi coroanele arborilor le-au îngreunat accesul, autospeciala nu a putut înainta decât după ce pompierii, dar şi localnicii au ridicat crengile şi cablurile.
„Asta se întâmplă de fiecare dată când pe strada noastră intră câte o maşină înaltă. Am rămas fără cablu după ce a trecut într-o seară o maşină mare. Şoferul nu a văzut cablurile şi le-a smuls când a trecut cu autospeciala. Cred că trebuie înălţate…”, spune o femeie.
Pompierii spun că trebuie să fie atenţi şi la aceste lucruri când se duc la intervenţii, asta şi pentru că autospeciala poate fi afectată destul de rău din cauza crăcilor.
„Facem un apel către primării să toaleteze arborii de pe străzile din comune pentru a putea ajunge fără probleme cu maşinile de intervenţie acolo unde este nevoie de noi. Dacă stăm să ridicăm toate acele cabluri şi crăci, timpul în care ajungem acolo unde arde se măreşte, iar şansa de a mai salva ceva scade” , spun pompierii.
În comuna Schitu Goleşti spre exemplu, primăria a început această acţiune: „Avem echipe care de câteva săptămâni taie toate acele crăci care încurcă. Am avut în vedere acest aspect şi sperăm să reuşim să intrăm pe toate străzile şi uliţele din comună în cel mai scurt timp”, a subliniat primarul Vasile Miriţă.
]]>