De-a lungul timpului ai tot auzit de Cetatea Poienari, ce se găsește pe teritoriul județului Argeș. Într-o zi te hotărăști să o vizitezi chiar dacă este pentru prima dată. Gândul că vei urca cele 1.480 de trepete îți dau ceva emoții, dar cu toate acestea curiozitatea este mult mai mare și dorința de a ajunge la cetate, depășește orice urme de teamă.
Îți imaginezi că urci până la etajul 60 al unui zgârie nori, în România nu vei avea niciodată o asemenea ocazie, așadar accepți efortul să urci la Cetatea Poienari. Acesta este efortul pe care trebuie să îl faceţi dacă vreţi să vizitaţi una dintre cele mai frumoase cetăţi medievale din România – Poenari!
Cetatea Poenari, din judeţul Argeş a devenit, în ultimii ani, un loc tot mai important pe harta turistică a României. Vizitatori din toate colţurile lumii vin să vadă castelul în care s-a refugiat Vlad Ţepeş atunci când turcii au venit după el, în Ţara Românească.
Sui cu elan primele trepte şi ai impresia că urcuşul va fi o joacă de copil. Te înşeli, desigur, dar îţi vei da seama de asta pe măsură ce te afunzi tot mai mult în pădure, urmând scările care şerpuiesc alene printre copaci. Pe drum, întâlneşti şi alţi drumeţi, cei mai mulţi de pe meleaguri străine. Vă salutaţi zâmbind şi apoi îi laşi în urmă, constatând că nu eşti chiar aşa de neantrenat precum credeai. Reușești să îţi controlezi respiraţia şi să te obişnuieşti cu efortul. Şi astfel începi să desluşeşti tot mai multe detalii în jurul tău. Privirea ţi se ascute, distingi nuanţe, forme, mişcări. Simţi freamătul, ce-i drept uşor estompat de trecerea ta, al pădurii şi îţi primeneşti privirea urmărind alternanţa peticelor de lumină cu pete de umbră. Şi urci şi tot urci… până când îţi dai seama că drumul începe să coboare uşor. N-apuci bine să gândeşti cu părere de rău că ai mai fi putut urca o vreme, că treptele o iau iar în sus, pădurea se răreşte şi dai cu ochii de „străjerul” cetăţii.
Odată ajuns aici, te cuprinde un sentiment ciudat. Poate că sunt de vină legendele înnegurate care circulă în legătură cu cetatea. Sau poate ceaţa apăsătoare care se apropie vertiginos ca pentru a-i spori misterul. Nu ar fi de mirare să fie doar liniştea adâncă care te învăluie treptat, ori pur şi simplu nevoia de un mic repaus pentru a-ţi recăpăta suflul şi a-ţi bucura simţurile cu imaginile ce ţi se desfăşoară în faţa ochilor. Cert este că te scufunzi în tăcere, iar când în sfârşit revii la realitate, te surprinzi vorbind în şoaptă, ca pentru a nu întrerupe vântul care îţi suflă în ureche poveşti din trecut…
Una dintre aceste poveşti priveşte cea de a doua etapă a ridicării cetăţii Poenari, prima (care datează din secolul XIII) fiindu-i atribuită lui Negru Vodă. Se spune că, dorind să se răzbune pe târgoviştenii vinovaţi de moartea fratelui său Mircea, Vlad Ţepeş – căci da, extinderea fortificaţiei în secolul XV i se datorează chiar acestuia – i-ar fi adunat pe toţi laolaltă la poalele muntelui pe care se înalţă astăzi cetatea şi, după ce a tras câţiva în ţeapă, le-a poruncit celorlalţi să se apuce degrabă de construit. Potrivit cronicilor, cetatea ar fi fost terminată în doar şase luni, asta după ce „domnul au trimis slujători şi în zioa dă Paşte lovindu-i, au prins şi pe bărbaţi şi pă mueri şi feciorii şi featele, împodobiţi fiind, i-au adus la cetatea Poenari de au lucrat până li s-au spart hainele” (Radu Popescu). Letopiseţul cantacuzinesc relatează o istorie similară: „Când a fost ziua de Paşte, aflându-se toţi orăşenii la ospeţe, iar cei tineri la hore, aşa fără veste i-a înconjurat, iar pe cei vârstnici i-a tras în ţeapă de a ocolit tot oraşul cu ei, iar pe cei tineri cu nevestele lor, aşa împodobiţi cum erau, pe toţi i-au dus la Poienari, de au lucrat la cetate până s-au spart hainele de pe dânşii.”
Potrivit unei alte legende, în anul 1462, pe când era urmărit de oştile otomane, Vlad Ţepeş ar fi căutat refugiu în interiorul cetăţii Poenari. Turcii au dărâmat zidurile cetăţii, iar Ţepeş şi ai săi însoţitori au fugit spre satul Arefu unde, cu ajutorul a şapte fraţi fierari care le-au pus invers potcoavele cailor, au reuşit să învingă vigilenţa urmăritorilor.
O a treia legendă care mi-a ajuns întâmplător la urechi o are drept protagonistă pe soţia domnitorului. Se spune că aceasta, ştiind că turcii erau aproape şi preferând să se omoare decât să cadă în mâinile lor, s-ar fi urcat pe metereze şi s-ar fi aruncat în prăpastie. Trupul i s-a izbit de stâncile scăldate de apa râului de la poalele muntelui, iar locul unde a căzut s-a înroşit de la sângele ei. Şi astfel râul cu pricina a căpătat numele de Râul Doamnei.
În străinătate, popularitatea cetăţii Poenari se datorează în primul rând asocierii cu imaginea dătătoare de fiori pe şira spinării a lui Dracula, dar şi legendelor care vorbesc despre cetate ca despre unul dintre cele mai bântuite locuri din lume J. Probabil aşa a ajuns să prindă contur festivalul medieval Dracula Fest (aflat la cea de a doua ediţie anul acesta) al cărui loc de desfăşurare este, desigur, chiar cetatea Poenari. Astfel, timp de trei zile aici au loc spectacole de teatru, concerte, târguri cu produse tradiţionale, focuri de tabără (şapte la număr în amintirea celor şapte fraţi fierari) dar şi concursuri haioase: aruncarea cu varza-n ţeapă, prinderea cocoşului pintenat, spartul lemnelor pentru iarnă, ridicarea cortului, trasul căruţei, alergarea-n sac spre coşul cu de-ale gurii.
Întâlnirea anuală cu Vlad Țepeș!
O dată pe an, Cetatea Poienari se deschide gratuit pentru vizitatori. Anul acesta s-a întâmplat, sâmbătă 20 august unde circa 120 de persoane au urcat cele 1.480 de trepte pentru a se întâlni cu Vlad Ţepeş, în Cetatea Poenari, situată în Cheile Argeşului, lângă Arefu, unde a avut loc a opta ediţie a Festivalului Naţional “Dracula Fest”.
Sâmbătă seara, într-o atmosferă medievală, Cetatea Poenari din Argeş a prins viaţă, o dată cu Festivalul Naţional “DraculaFest”, ediţia a opta, organizată în cadrul “Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului”.
Deşi vremea a fost neprielnică şi ploua, circa 120 de persoane au început să urce spre cetate. La baza celor 1.480 de trepte, fiecare a primit câte o bocceluţă cu merinde şi apă, aşa cum a fost tratat şi domnitorul Vlad Ţepeş de către arefeni. Când toţi vizitatorii au ajuns la destinaţie, ploaia s-a oprit şi a început spectacolul. Printre invitați s-au plimbat domnițele medievale care s-au și fotografiat cu turiștii.
Un reprezentant al Teatrului “Alexandru Davila” l-a interpretat pe domnitorul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, care i-a aşteptat pe vizitatori alături de câteva domniţe şi un boier, la esafod, acolo unde mai multe trupuri sunt “trase-n ţeapă”, pentru a retrăi împreună atmosfera încărcată de istorie a vremurilor apuse.
După ce publicul a vizitat locul încărcat de istorie, seara a continuat cu piese medievale interpretate de copiii de la Liceul de Arte “Dinu Lipatti” din Piteşti. A urmat un recital de cântece de munte cu Bogdan Ion Mircea şi unul folk cu Tică Lumânare. Publicul a aplaudat şi a fredonat împreună cu artiştii versurile unor melodii consacrate, învăţând pe loc refrenuri noi. Spectatorii s-au mai putut bucura de “Dansul focului” cu Trupa Starfix.
La finalul acestui moment, pe muzică medievală şi jocuri de flăcări, cozonaci gigant au fost împărţiţi tuturor celor prezenţi.
Spectacolul din cetatea lui Tepeş a fost dedicat şi memoriei lui Florin Dumitru, actor al Teatrului “Alexandru Davila”, director al Teatrului pentru copii “Aşchiuţă” Piteşti, care a murit în urmă cu şase luni. Situată pe cursul superior al râului Argeş, la 27 de kilometri de Curtea de Argeş, într-un peisaj unic prin sălbăticia şi splendoarea sa, Cetatea Poenari atrage mulţi vizitatori din ţară şi de peste hotare.
