Lidl și Poliția Română dau din nou Verde la educație pentru circulație! Astfel, pe data de 24 septembrie, de la ora 11.00, copiii cu vârste între 4 și 10 ani sunt așteptați la lecția de circulație rutieră, ce va avea loc simultan în parcările magazinelor Lidl din întreaga țară.
Pe 24 septembrie, fiecare copil prezent în parcările magazinelor Lidl din țară, care se alătură inițiativei, va avea șansa să învețe direct de la reprezentanții Poliției Române cum trebuie să se comporte un pieton în trafic. Prima parte a lecției de educație rutieră va fi reprezentată de secțiunea teoretică, în care cei mici vor afla toate informațiile despre semnele de circulație, ce înseamnă fiecare, dar și cât de important este să fie atenți la trafic. Urmează o sesiune interactivă, unde copiii vor fi invitați să aplice cele învățate în cadrul unui orășel miniatural. Desigur, nu vor lipsi nici premiile, oferite de către Lidl tuturor participanților.